Simt că ceva îmi lipsește, dar nu știu ce

A fost odată un tânar care simțea că ceva din el lipsește, ca atunci când ai pierdut ceva, ai sentimenul că îți lipsește, dar nu știi ce!
            Un prieten vesel mai tot timpul și care părea că nu ia viață prea în serios, l-a sfătuit să meargă la înțeleptul Enis. Acest întelept avea un dar deosebit cu ajutorul căruia putea citi în sufletul celor care îi calcau pragul.
Sătul de lipsa bucuriei din viața sa, tânarul și-a făcut curaj și l-a vizitat într-o zi frumoasă de vară pe întelept. Enis părea că îl așteptă, pentru că îndată ce-l văzu îi zâmbii cu niște ochi vii de copil, ce-l făcu aproape să uite de ce a venit, și care dădeau un aer ludic chipului îmbătrânit al acestui înțelept uitat de vreme.
Nu trecu mult timp, și batrânul înțelept îi ceru să se așeze și să-i povestească despre viața lui, spunându-i ca de fiecare dată când nu-și amintește ceva, sa dea jos un accesoriu sau un obiect de îmbracăminte pe care-l are asupra sa. Povestirile lui erau întrerupte scurt de întrebările înțeleptului ce faceau referire la copilaria lui, dar acesta parcă nici nu avusese asa ceva vreodata, parcă se născuse adult, și nu putea nici cum sa-și amintească cum era și ce făcea atunci.
Timpul curgea, iar eroul nostru era aproape gol, rămăsese în lenjerie intimă, în fața unui moșuleț care nu părea să mai aiba vreo orientare sexuala.     Gândurile despre situația penibilă și neașteptată în care se afla nu-i dăteau pace, însă dorința lui de a fii intreg, și înțelegerea făcută cu înteleptul Enis la început, îl ajuta să rămână calm și să mergă mai departe.
Era ciudat totuși, că de fiecare dată când renunța la un accesoriu, parcă devenea mult mai liber, mai prezent și mai conștient de sine.
Vazându-se doar în boxeri, fară nicio etichetă socială, fără nimic din ceea ce credea el că îl face CEL CARE ESTE, se simți vulnerabil dar și fericit în același timp, temător de ce urma să descopere despre sine, dar curios să o facă, și deși era gol la suprafață, se umpluse pe dinauntru, aflase ce-i lipsea, acea parte care-l întregea, era copilul interior pe care il uitase intr-o copilărie indepărtată.