Scop: În această lucrare îmi propun să analizez modul în care motivația influențează succesul în sarcinile alese de noi sau cele propuse de alte persoane
Pe la mijlocul secolului 19, Harry F .Harlow, un profesor al universității Wisconsin, făcea o decoperire remarcabilă, într-unul din experimentele sale cu maimuțe, care nu viza în mod direct motivația ci modul în care aceste animale reușesc să rezolve un puzzle simplu. Experimentul își propusese sa le testeze abilitățile de rezolvarea a problemelor la două săptâmâni după ce acestea se vor fi familiarizat cu puzzelul, însă spre uimirea cercetătorului, două dintre maimuțe s-au apucat serios de rezolvare puzzel-ului, și după câteva zile chiar făceau acest lucru foarte repede. Trebuie specificat că aceste maimuțe nu au fost recompensate sub nicio formă, fie ea hrana, încurajare sau afecțiune. Cercetătorul a tras concluzia că maimuțele au rezolvat puzzle-ul pentru că s-au simțit gratificate de rezolvare jocului, mai exact, performanța în sarcină declanșează și amplifică motivația intrinsecă.
De asemenea s-a gândit să recompenseze “subiecți” cu stafide, în scopul de a le crește performanța, însă maimuțele au început să rezolve puzzle-ul mai greu și să facă greșeli mai des decât înainte.
Un alt autor, care a plecat de la descoperirile lui H. F. Harlow, profesorul Edward Deci (1969), a efectuat un experiment, cu oameni de acestă dată, cărora le-a dat un puzzle sun formă de cub – Soma Cub – ce conținea 7 piese și care permitea construirea câtorva milioane de forme abstracte sau reale. Cercetătorul părăsea camera unde se aflau subiecții și îi observă din spatele unui geam oglindă. În prima zi subiecți au petrecut în medie 3-4 minute cu rozolvarea puzzle-lui părând a fi real interesați de joc. În ziua doi, unul din cele două grupuri este stimulat cu o sumă de bani pentru rezolvarea corectă a fiecărui puzzle, ceea ce crește media de interacține cu jocul la 5 minute, în tip ce grupul nerecompensat, se menține la 3-4 minute. În ziua a treia, nici unul din grupuri numai este plătit, fapt ce duce la schimbări dramatice în cazul grupului care primise bani cu o zi în urmă, atfel că numarul de minute petrecute în compania jocului scade la două, deci cu un minut mai puțin decât atunci când nu erau plătiți, în prima zi; în cazul grupului care nu a fost stimulat în nici una din zile, s-a înregistrat o creștere ușoară a timpului de interacține cu puzzle-ul. E. Deci a conchis că atunci când se folosește o motivație externă, cum ar fi bani, performanța crește pentru scurt timp, dar conduce spre diminuarea motivației intrinseci, pentru aceea activitate, transformând intenția de a face ceva de dragul acțiunii în a face acel lucru doar pentru un beneficiu.
Atunci când ne raportăm la ceea ce însemnă motivație nu trebuie să avem în vedere doar implicația ei cantitativă, așa cum se crede în general, și anume că: stimulând motivația o cu o anume recompensă putem induce comportamentul dorit. Dacă spre exemplu, sunt luate două grupuri și se măsoară motivația pentru învățare, și unul din grupuri reușește să memoreze mai multă informație decât celălat, nu însemnă ca este mai bun, pentru că a avut o cantitate mai are de motivație, iar celălalt grup, care a reușit să memoreze mai puțin, dar care a pus accent pe calitatea învățări, este mai slab în ceea ce privește performanța, ci din contră, comportamentul grupul doi este dezirabil pentru succes școlar sau profesional. Plecând de la acest aspect putem presupune că nu cantitatea de motivație contează cel mai mult pentru performanță, ci tipul motivației folosit de fiecare individ în parte, Deci le împarte în motivație autonomă și motivație de control.
Motivația autonomă presupune efectuarea unei sarcini din dorință, voință și inițiativă proprie, subiectul gândind despre ceea ce face în acel moment, ca fiind ceea ce își dorește să facă. De cealaltă parte motivația de control, se exercită atunci când subiectul se află sub presiunea de a face ceva cerut de către altă entitate, sub control extern; aici intră motivația care provine din recompense bănești, amenințări, presiune socială sau profesională, etc.
Autorul propune teoria autodeterminării, care are la bază trei trebuințe, fiind cei trei piloni pe care se sprijină motivația autonomă: primul pilon estetrebuința de compentență ce consolidează încrederea în sine, fiind poate cel mai important ingredient pentru menținerea și potențarea motivației intrinseci, de aceea este de dorit ca cei care umrăresc să dezvolte acest tip de motivație în ceilalți, să folosească tehnici care să scoată în evidență competența acestora, cum ar fi: oferirea de feedback constructiv, și/sau sarcini în acord cu potențialul acestor persoane. Această trebuință este similară cu motivația de competență, propusă ca teorie explicativă de către White(1959). Cu multi timp în urmă, renumintul psiholog William James, spunea cam același lucru: “Credința noastră în victorie la începutul unei activități dificile, este unicul lucru care ne garantează succesul”
Un al doilea pilon la fel de important pentru motivația auntonomă sau intrinsecă, este acela care vizează trebuința de apartenența a fiecăruia din noi, dorința de a avea colegi, prieteni, parteneri de afaceri sau de viață, ne oferă sentimentul că suntem importanți pentru ceilalți.
Cel de-al treilea pilon necesar promovării unei motivații intrinseci, este oferirea celor vizați posibilitatea de a alege, de a se simți independenți, numită de autor chiar trebuință de autonomie.
Oricare nesatisfacere a acestor trebuințe de bază influențează negativ starea indivizilor, și produce o scădere a motivației autonome. Dacă dorim reversul ar trebuii să ne axăm mai mult pe construirea unei relații cu persoana pe care dorim să o motivăm, și în loc să-i cerem să facă un lucru, sau să o motivăm extrinsec, ar trebuii să încercăm să aflăm care este perspectiva ei asupra acelui lucru, care este însemnătatea acelui lucru pentru ea, și numai astfel vom putea descoperii ce metoda putem folosi pentru a o motiva intrinsec, folosind spre exemplu: încurajări, laude și feedback pozitiv.
Teoria autodeterminări este o susținătoarea psihologiei pozitive, promovând afectul pozitiv, sănătatea mentală și autoactualizarea, concepte propuse de la autori precum C. Rogers și A Maslow, însă se pare că a avut parte și de critici, Craver și Scheier (2000) susțineau că “autointegrarea și coerența sinelui ar putea la fel de bine să fie rezultatul reducerii tensiunii ca motivație autonomă” și de asemeneacă trebuințele despre care vorbește Deci și Ryan“ar putea fi secundare față de unele motivații de apropiere și de evitare mai importante(asemănătoare cu BAS- sistemul de recompensă și BIS -Sistemul de inhibiție comportamentală)” din modelul lui Gray(1982).
Motivația autonomă sau cum mai este cunoscută în psihologie – motivația intrinsecă – pare a fi înnăscută, dacă ne gândim la curiozitatea și voința cu care copii mici explorează lumea înconjurătoare, dorința cu care vor să facă ceea ce văd la frații și surorile mai mari, sau chiar la părinți. Totodată are și o mare implicație în educație, acest tip de motivație conduce la o profunzime în învățare, la o învățare conceptuală, din care rezultă o înțelegere mai amplă a conținuturilor studiate, cu rezonanță pe termen lung. Motivația de control sau – motivația extrinsecă – poate fi eficentă pe termen scurt, însă costisitoare în ceea ce privește resursele psihice, fizice și materiale.
Concluzia mea este aceea că motivația intrinsecă promovată în mod ecologic, poate aduce beneficii directe și de durată atât persoanei motivate cât și celui care întreprinde aceasta acțiune, și mai mult decât atât, ar permite atingerea potențialului existent în fiecare din noi, ceea ce va determina succesul și reușita în viață.
Bibliografie:
Harlow H. F., Harlow M, Meyer D. R. (1950), Learning Motivated by a Manipulation Drive, Journal of Experimental Psychology vol. 40.
Deci E. L. (1971): Effects of Externally Mediated Rewards on Intrinsic Motivation, Journal of Personality and Social Psychology vol. 18
Deci E. L. (1972) Intrinsic Motivation, Extrinsic Reinforcement, and Inequity, Journal of Personality and Social Psychology vol. 22
Pink D. H. (2009) Drive- The surprinsing truth about what motivates us, Riverhead Books, New York
Matthews G., Deary I. J., Whiteman M. C. (2012) Psihologia Personalității – Trăsături, cauze, consecințe, Ed. Polirom, pp. 168-171
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu