HRANA – adaptări biologice
Erbivorele (animale care pasc: bizonii, iepurii, caii, oile, caprele, cerbii, girafele) sunt înzestrate de natură pentru o hrănire exclusiv cu frunze şi iarbă. Granivorele (pasările) prosperă datorită seminţelor diverselor plante. Carnivorele (pisicile, leii, tigrii, lupii) se hrănesc cu carne crudă, dar nici ele nu pot prospera cu o dietă bazată exclusiv pe carne. Frugivorele (maimuţele) cresc
bine hrănindu-se cu fructe, vegetale suculente asemănătoare fructelor, rădăcini, muguri, nuci şi seminţe. Omnivorele (porcii mistreţi, urşii, ratonii) prosperă hrănindu-se cu aproape toate tipurile de hrană crudă. Insectivorele (amfibienii) se hrănesc cu insecte. Aceste tipuri de hrană, la care s-au adaptat din punct de vedere biologic speciile, sunt cele considerate ca derivând din suma totală a moştenirii lor biologice în milioane de ani de evoluţie. Să dăm câteva exemple: Ursul koala din Australia este adaptat să mănânce o anumită varietate de frunze (de eucalipt) şi nu bea apă.
Gâtul lung îi permite girafei să se hrănească cu frunzişul copacilor. Ghearele şi colţii îi permit tigrului să ucidă şi să sfâşie prada. Vederea excelentă şi ghearele puternice îl fac pe vultur un prădător de temut pentru vânatul de la sol. Carnivorele s-au adaptat să mănânce alte animale. Non-carnivorele s-au adaptat să mănânce hrană vegetală. Mai mult decât orice, hrana determină trăsăturile şi caracteristicile creaturilor respective.
Oamenii nu sunt o excepţie
Este o premisă de bază a naturii ca oamenii, la fel ca şi celelalte creaturi, să aibă toate condiţiile şi produsele necesare pentru a-şi susţine viaţa şi sănătatea. Speciile din natură îşi restricţionează instinctiv hrana la o varietate limitată, la care sunt adaptate în mod specific. Ar trebui să tragem concluzia că şi oamenii ar avea tendinţa să se hrănească doar cu acele alimente faţă de care sunt adaptaţi din punct de vedere fiziologic, pentru a trăi în parametri optimi. Specia umană ar trebui să fie studiată ca membră ai întregii comunităţi biologice a Terrei şi să fie comparată din punct de vedere anatomic şi fiziologic cu alte specii, pentru a ne lămuri asupra adevăratelor ei cerinţe alimentare. Când analizăm caracterul anatomiei şi fiziologiei umane în legătură cu dieta noastră naturală, trebuie să o facem în contextul natural, şi nu în mediul artificial al vieţii moderne. Astfel, hrana noastră naturală ar trebui să fie în concordanţă cu înzestrările noastre fiziologice, şi nu cea pentru care am dobândit gust sau convingeri.
Determinarea hranei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă
Tradiţia şi popularitatea sunt modurile cele mai nefericite pentru a determina o dietă adecvată. Schimbările în mediul nostru înconjurător nu ne modifică şi adaptările biologice, structura interna, sau nevoile naturale, pentru a instaura starea optimă. De-a lungul anilor, adaptările biologice au fost determinate de stres şi de necesităţi. Ele se dezvoltă lent, necesitând perioade de timp extrem de lungi pentru a se stabiliza. Mediul nostru puternic industrializat iniţiază mai degrabă adaptări sau ajustări sociale, decât schimbări fiziologice sau anatomice. Trăind conform adaptărilor noastre naturale, putem face faţă stresului vieţii moderne mult mai bine decât dacă nu le respectăm. Atunci când decidem care alimente sunt mai bune, singura autoritate pe care ar trebui să ne bazăm este corpul nostru. Anatomia şi fiziologia noastră sunt cele care decretează dacă hrana este acceptabilă sau nu. Determinarea dietei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă: bazele dietei umane trebuie puse pe date ştiinţifice referitoare la caracteristicile noastre biologice, biochimice, anatomice şi fiziologice.
Erbivorele (animale care pasc: bizonii, iepurii, caii, oile, caprele, cerbii, girafele) sunt înzestrate de natură pentru o hrănire exclusiv cu frunze şi iarbă. Granivorele (pasările) prosperă datorită seminţelor diverselor plante. Carnivorele (pisicile, leii, tigrii, lupii) se hrănesc cu carne crudă, dar nici ele nu pot prospera cu o dietă bazată exclusiv pe carne. Frugivorele (maimuţele) cresc
bine hrănindu-se cu fructe, vegetale suculente asemănătoare fructelor, rădăcini, muguri, nuci şi seminţe. Omnivorele (porcii mistreţi, urşii, ratonii) prosperă hrănindu-se cu aproape toate tipurile de hrană crudă. Insectivorele (amfibienii) se hrănesc cu insecte. Aceste tipuri de hrană, la care s-au adaptat din punct de vedere biologic speciile, sunt cele considerate ca derivând din suma totală a moştenirii lor biologice în milioane de ani de evoluţie. Să dăm câteva exemple: Ursul koala din Australia este adaptat să mănânce o anumită varietate de frunze (de eucalipt) şi nu bea apă.
Gâtul lung îi permite girafei să se hrănească cu frunzişul copacilor. Ghearele şi colţii îi permit tigrului să ucidă şi să sfâşie prada. Vederea excelentă şi ghearele puternice îl fac pe vultur un prădător de temut pentru vânatul de la sol. Carnivorele s-au adaptat să mănânce alte animale. Non-carnivorele s-au adaptat să mănânce hrană vegetală. Mai mult decât orice, hrana determină trăsăturile şi caracteristicile creaturilor respective.
Oamenii nu sunt o excepţie
Este o premisă de bază a naturii ca oamenii, la fel ca şi celelalte creaturi, să aibă toate condiţiile şi produsele necesare pentru a-şi susţine viaţa şi sănătatea. Speciile din natură îşi restricţionează instinctiv hrana la o varietate limitată, la care sunt adaptate în mod specific. Ar trebui să tragem concluzia că şi oamenii ar avea tendinţa să se hrănească doar cu acele alimente faţă de care sunt adaptaţi din punct de vedere fiziologic, pentru a trăi în parametri optimi. Specia umană ar trebui să fie studiată ca membră ai întregii comunităţi biologice a Terrei şi să fie comparată din punct de vedere anatomic şi fiziologic cu alte specii, pentru a ne lămuri asupra adevăratelor ei cerinţe alimentare. Când analizăm caracterul anatomiei şi fiziologiei umane în legătură cu dieta noastră naturală, trebuie să o facem în contextul natural, şi nu în mediul artificial al vieţii moderne. Astfel, hrana noastră naturală ar trebui să fie în concordanţă cu înzestrările noastre fiziologice, şi nu cea pentru care am dobândit gust sau convingeri.
Determinarea hranei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă
Tradiţia şi popularitatea sunt modurile cele mai nefericite pentru a determina o dietă adecvată. Schimbările în mediul nostru înconjurător nu ne modifică şi adaptările biologice, structura interna, sau nevoile naturale, pentru a instaura starea optimă. De-a lungul anilor, adaptările biologice au fost determinate de stres şi de necesităţi. Ele se dezvoltă lent, necesitând perioade de timp extrem de lungi pentru a se stabiliza. Mediul nostru puternic industrializat iniţiază mai degrabă adaptări sau ajustări sociale, decât schimbări fiziologice sau anatomice. Trăind conform adaptărilor noastre naturale, putem face faţă stresului vieţii moderne mult mai bine decât dacă nu le respectăm. Atunci când decidem care alimente sunt mai bune, singura autoritate pe care ar trebui să ne bazăm este corpul nostru. Anatomia şi fiziologia noastră sunt cele care decretează dacă hrana este acceptabilă sau nu. Determinarea dietei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă: bazele dietei umane trebuie puse pe date ştiinţifice referitoare la caracteristicile noastre biologice, biochimice, anatomice şi fiziologice.
Sănătate versus profit: un conflict major de interese
Suntem lăsaţi să credem că boala are o cauză misterioasă, sau că se afla dincolo de controlul nostru, fiind determinată genetic. Cei mai mulţi oameni sunt dornici de scuzele care evită datele ştiinţifice referitoare la dietă şi la cauza bolilor. Acest lucru le permite să mănânce inconştient, după cum le convine, alimente „gustoase” şi extrem de periculoase pentru sănătate.
În SUA, industria care produce hrană de tip junk-food finanţează şi favorizează cele mai multe cercetări din instituţii şi universităţi. În ultimele decenii, cei mai mari sponsori de la Harvard pentru cercetări legate de nutriţie au provenit din industria cărnii, zahărului şi produselor lactate: Institutul American pentru Carne, Coca Cola, Asociaţia Producătorilor de Trestie de Zahăr din Florida, Frito-Lay, Hershey Foods, McDonald’s, Consiliul Naţional al Produselor Lactate, Consiliul Naţional al Cărnii, Oscar Mayer, General Mills, General Foods, Pillsbury, Fundaţia pentru Studiul Zahărului, Asociaţia Naţională a Producătorilor de Dulciuri, Fundaţia Tuna. Societatea Americană de Nutriţie Clinică este sponsorizată de Coca Cola, NutraSweet, Nabisco, Borden şi de nenumărate companii farmaceutice. Nu avem aici un conflict de interese? Giganţii industriei controlează recomandările privind hrana în SUA! Ei au folosit, timp de zeci de ani, false dogme referitoare la nutriţie, pentru a-şi promova produsele. Şcoala şi reclamele ne învaţă că produsele lactate şi carnea sunt vitale. Acesta este rezultatul miliardelor de dolari cheltuiţi pentru influenţarea opiniei publice. Marile industrii sunt conduse de interesele financiare, nu de ştiinţă. Lobby-ul lor puternic exercită o imensă putere economică. Membrii aleşi sau numiţi ai guvernului, stimulaţi de politic, dau recomandări nutriţionale în dezacord cu cercetările ştiinţifice privind nutriţia. Aceasta fiind o stare generalizată, nu vă aşteptaţi vreodată să primiţi sfaturi utile prin mass-media. Deşi ultimul studiu al hranei elaborat de USDA (United States Department of Agriculture) nu mai pune accentul pe carne, pui şi alimentele bogate în grăsimi, publicarea lui a fost amânată 5 ani, timp în care au fost negociate poziţii mai puternice pentru aceste produse.
Etichetarea eronată şi înşelătoare a hranei şi menţinerea DZR-urilor la nivel scăzut
Într-un recent sondaj de opinie la nivel naţional, doar 6% dintre cei intervievaţi mâncaseră în ziua anterioară 1-3 porţii de hrană vegetală şi 2 porţii de fructe. Chiar dacă publicul urmase recomandările USDA din noul studiu al hranei, dieta lor era încă inadecvată în ceea ce priveşte nevoia de produse proaspete pentru protecţia faţă de antioxidanţi. Noile îndrumări sunt tot prea ridicate în proteine şi grăsimi şi prea joase în nutrienţi bazaţi pe plante şi fibre. De exemplu, într- o dietă axată pe produse proaspete, trebuie să se consume zilnic 1500 mg de vitamina C şi bioflavonoidele adiţionale. Oficial, DRZ – Doza Zilnică Recomandată de vitamina C este de 60 mg (ridicol de joasă) la fel ca şi majoritatea nutrienţilor pe bază de plante.
DZR-urile sunt menţinute joase, astfel încât alimentele procesate să nu apară ca fiind deficiente, cum sunt de fapt. Majoritatea informaţiilor nutriţionale comerciale şi a etichetelor de pe alimente sunt de asemenea eronate şi de-a dreptul înşelătoare. Producătorii de hrană procesată şi de fast- food folosesc greutatea şi mărimea unei porţii pentru a calcula informaţia, prezentând minciuni cumpărătorilor. Adevărul este atât de distorsionat, cum nici nu vă imaginaţi. De exemplu, are laptele integral 4% grăsime? Calculaţi: laptele conţine 4 g grăsime la 100 g. Dar fiecare 100 g conţine 70 calorii. Laptele are 9 calorii pe fiecare gram de grăsime, astfel laptele integral conţine 50% din calorii provenind din grăsime. Chiar şi produsele lactate light au multe grăsimi. Manipulând datele despre nutriţie în ceea ce priveşte greutatea, se acoperă nivelul de conţinut în grăsimi. Industria alimentelor din carne şi fast-food joacă acelaşi joc. În burgerul fără grăsime de la McDonalds, 45% din calorii provin din grăsime.
În ciuda acestor dezinformări, acum ajung la public adevăruri directe despre nutriţie, deoarece mulţi oameni caută răspunsuri referitoare la bolile lor. Faptul rămâne: dacă hrana animala este centrul dietei voastre, este imposibil să trăiţi în concordanţă cu copleşitoarele dovezi ştiinţifice referitoare la adevărata sănătate umană. Companiile întăresc erorile de alimentaţie pe care oamenii preferă să le facă şi conving publicul că nu contează ce mănâncă. Orice hrană procesată, denaturată, fragmentată, chimizată va asigura necesităţile corpului, atâta timp cât înghiţim în plus vitamine, minerale, antiacizi, remedii pentru dureri de cap şi alergii şi alte pastile, ca urmare a hranei denaturate ingerate. Mesajul transmis publicului este: e bine să continuaţi dieta prezentă, atâta timp cât luaţi suplimente şi produse farmaceutice. Şi aşa, toţi prosperă pe seama bolilor celor inconştienţi. Da, boala voastră este o afacere pentru alţii, fie că sunteţi conştienţi sau nu de aceasta. Minciuna este atrăgătoare, deoarece e ceea ce doriţi să credeţi. Totuşi, mai degrabă decât deficienţele de nutriţie, marea majoritate a bolilor din SUA sunt rezultatul excesului de hrană biologic nepotrivită. Americanii au deficienţe în anumiţi nutrienţi, dar nu din cauza lipsei de hrană naturală integrală. Deficienţele sunt cauzate de consumul unor alimente devitalizate, supra- procesate, noi nefiind proiectaţi pentru acest tip de hrană. Antagoniştii nutriţionali fură din rezervele vitale de nutrienţi din corp şi contribuie la instalarea bolilor.
Suntem lăsaţi să credem că boala are o cauză misterioasă, sau că se afla dincolo de controlul nostru, fiind determinată genetic. Cei mai mulţi oameni sunt dornici de scuzele care evită datele ştiinţifice referitoare la dietă şi la cauza bolilor. Acest lucru le permite să mănânce inconştient, după cum le convine, alimente „gustoase” şi extrem de periculoase pentru sănătate.
În SUA, industria care produce hrană de tip junk-food finanţează şi favorizează cele mai multe cercetări din instituţii şi universităţi. În ultimele decenii, cei mai mari sponsori de la Harvard pentru cercetări legate de nutriţie au provenit din industria cărnii, zahărului şi produselor lactate: Institutul American pentru Carne, Coca Cola, Asociaţia Producătorilor de Trestie de Zahăr din Florida, Frito-Lay, Hershey Foods, McDonald’s, Consiliul Naţional al Produselor Lactate, Consiliul Naţional al Cărnii, Oscar Mayer, General Mills, General Foods, Pillsbury, Fundaţia pentru Studiul Zahărului, Asociaţia Naţională a Producătorilor de Dulciuri, Fundaţia Tuna. Societatea Americană de Nutriţie Clinică este sponsorizată de Coca Cola, NutraSweet, Nabisco, Borden şi de nenumărate companii farmaceutice. Nu avem aici un conflict de interese? Giganţii industriei controlează recomandările privind hrana în SUA! Ei au folosit, timp de zeci de ani, false dogme referitoare la nutriţie, pentru a-şi promova produsele. Şcoala şi reclamele ne învaţă că produsele lactate şi carnea sunt vitale. Acesta este rezultatul miliardelor de dolari cheltuiţi pentru influenţarea opiniei publice. Marile industrii sunt conduse de interesele financiare, nu de ştiinţă. Lobby-ul lor puternic exercită o imensă putere economică. Membrii aleşi sau numiţi ai guvernului, stimulaţi de politic, dau recomandări nutriţionale în dezacord cu cercetările ştiinţifice privind nutriţia. Aceasta fiind o stare generalizată, nu vă aşteptaţi vreodată să primiţi sfaturi utile prin mass-media. Deşi ultimul studiu al hranei elaborat de USDA (United States Department of Agriculture) nu mai pune accentul pe carne, pui şi alimentele bogate în grăsimi, publicarea lui a fost amânată 5 ani, timp în care au fost negociate poziţii mai puternice pentru aceste produse.
Etichetarea eronată şi înşelătoare a hranei şi menţinerea DZR-urilor la nivel scăzut
Într-un recent sondaj de opinie la nivel naţional, doar 6% dintre cei intervievaţi mâncaseră în ziua anterioară 1-3 porţii de hrană vegetală şi 2 porţii de fructe. Chiar dacă publicul urmase recomandările USDA din noul studiu al hranei, dieta lor era încă inadecvată în ceea ce priveşte nevoia de produse proaspete pentru protecţia faţă de antioxidanţi. Noile îndrumări sunt tot prea ridicate în proteine şi grăsimi şi prea joase în nutrienţi bazaţi pe plante şi fibre. De exemplu, într- o dietă axată pe produse proaspete, trebuie să se consume zilnic 1500 mg de vitamina C şi bioflavonoidele adiţionale. Oficial, DRZ – Doza Zilnică Recomandată de vitamina C este de 60 mg (ridicol de joasă) la fel ca şi majoritatea nutrienţilor pe bază de plante.
DZR-urile sunt menţinute joase, astfel încât alimentele procesate să nu apară ca fiind deficiente, cum sunt de fapt. Majoritatea informaţiilor nutriţionale comerciale şi a etichetelor de pe alimente sunt de asemenea eronate şi de-a dreptul înşelătoare. Producătorii de hrană procesată şi de fast- food folosesc greutatea şi mărimea unei porţii pentru a calcula informaţia, prezentând minciuni cumpărătorilor. Adevărul este atât de distorsionat, cum nici nu vă imaginaţi. De exemplu, are laptele integral 4% grăsime? Calculaţi: laptele conţine 4 g grăsime la 100 g. Dar fiecare 100 g conţine 70 calorii. Laptele are 9 calorii pe fiecare gram de grăsime, astfel laptele integral conţine 50% din calorii provenind din grăsime. Chiar şi produsele lactate light au multe grăsimi. Manipulând datele despre nutriţie în ceea ce priveşte greutatea, se acoperă nivelul de conţinut în grăsimi. Industria alimentelor din carne şi fast-food joacă acelaşi joc. În burgerul fără grăsime de la McDonalds, 45% din calorii provin din grăsime.
În ciuda acestor dezinformări, acum ajung la public adevăruri directe despre nutriţie, deoarece mulţi oameni caută răspunsuri referitoare la bolile lor. Faptul rămâne: dacă hrana animala este centrul dietei voastre, este imposibil să trăiţi în concordanţă cu copleşitoarele dovezi ştiinţifice referitoare la adevărata sănătate umană. Companiile întăresc erorile de alimentaţie pe care oamenii preferă să le facă şi conving publicul că nu contează ce mănâncă. Orice hrană procesată, denaturată, fragmentată, chimizată va asigura necesităţile corpului, atâta timp cât înghiţim în plus vitamine, minerale, antiacizi, remedii pentru dureri de cap şi alergii şi alte pastile, ca urmare a hranei denaturate ingerate. Mesajul transmis publicului este: e bine să continuaţi dieta prezentă, atâta timp cât luaţi suplimente şi produse farmaceutice. Şi aşa, toţi prosperă pe seama bolilor celor inconştienţi. Da, boala voastră este o afacere pentru alţii, fie că sunteţi conştienţi sau nu de aceasta. Minciuna este atrăgătoare, deoarece e ceea ce doriţi să credeţi. Totuşi, mai degrabă decât deficienţele de nutriţie, marea majoritate a bolilor din SUA sunt rezultatul excesului de hrană biologic nepotrivită. Americanii au deficienţe în anumiţi nutrienţi, dar nu din cauza lipsei de hrană naturală integrală. Deficienţele sunt cauzate de consumul unor alimente devitalizate, supra- procesate, noi nefiind proiectaţi pentru acest tip de hrană. Antagoniştii nutriţionali fură din rezervele vitale de nutrienţi din corp şi contribuie la instalarea bolilor.
Nutriţia ştiinţifică versus nutriţia comercială
Prima întrebare care se pune pentru o abordare mai degrabă ştiinţifica decât economică faţă de nutriţia umană: care este natura biologică a corpului uman? Care este hrana noastră naturală? Suntem cu adevărat carnivori, care îşi asigură nutrienţii necesari nu numai din carne crudă ci şi din sânge, oase, cartilagii, măruntaie provenite din vânat proaspăt? Suntem cu adevărat erbivori, care se hrănesc cu verdeţuri, ierburi, cereale neprelucrate, rădăcinoase etc., aşa cum fac caii, vacile şi oile? Suntem granivori precum pasările, care se hrănesc în principal cu seminţe de ierburi şi grăunţe? Suntem în mod natural omnivori, care se hrănesc sănătos, indiferent de hrana consumată? Suntem frugivori, care se pot hrăni doar cu banane, struguri, portocale, pepeni şi mere la fiecare masa? Sistemul digestiv şi fiziologia noastră ne determină dieta optimă. Înţelegând procesul fiziologic care însoţeşte digestia şi absorbţia hranei, se pot determina obiceiurile alimentare potrivite. Principalele procese fizice ale digestiei sunt aceleaşi pentru toate fiinţele umane, indiferent de rasă, cultură şi localizare geografică. Aceste procese ar trebui studiate în relaţie cu sănătatea umană, pentru a dezvolta o ştiinţă precisă a nevoilor noastre adevărate, referitoare la nutriţie. Există o abundenţă de informaţii referitoare la fiziologia digestiei şi a absorbţiei hranei. Din păcate, oricât de modernă ar fi ştiinţa nutriţiei, aceasta depinde prea des de experimentele pe şoareci şi pe deficienţe induse artificial, în încercările de a determina nevoile umane de hrană. O abordare mai înţeleaptă pentru a determina cu adevărat natura dietei noaste este aceea de a studia anatomia şi fiziologia umană. Astfel, s-ar putea deduce caracteristicile hranei noastre potrivite, în concordanţă cu natura şi alcătuirea anatomică a speciei umane. Această abordare nu ar depinde de experimente născocite, aplicate pe animale şi nici nu ar fi părtinită de interesele comerciale ale producătorilor de carne, lactate, cereale şi junk-food, care dictează de decenii dieta noastră). Motivul acestei investigaţii nu ar fi profitul, ci sănătatea. Capacităţile fiziologice umane şi predispoziţiile noastre biologice sunt baza corectă de la care ar trebui să se pornească în determinarea adevăratelor cerinţe ale dietei umane.
Gătit versus hrană crudă: care este diferenţa?
Nutriţioniştii de astăzi sunt subordonaţi conceptelor celor patru grupe alimentare de bază şi piramidei alimentare, aşa cum au fost perpetuate de marea industrie din această ţară. Conform acestora, oamenii nu au o dietă fixă, ca alte animale şi sunt creaturi omnivore, care se pot hrăni cu mâncăruri gătite la aproape fiecare masă, pentru a-şi satisface cerinţele nutriţionale. Cu toate acestea, cele 80 de milioane de specii de pe acest Pământ se hrănesc exclusiv cu alimente nepreparate termic. Doar oamenii le gătesc. Gătirea implică foc. Focul arde şi distruge ţesuturile vii, inclusiv nutrienţii, transformându-i în substanţe toxice. Nu este o coincidenţă că atacul de cord şi cel cerebral, cancerul, diabetul şi bolile cronice omoară oamenii cam la jumătatea potenţialului duratei lor de viaţă. În medie, speciile din natură trăiesc de 7 ori peste vârsta lor matură. Oamenii se maturizează la 20 de ani. Făcând calculele, durata de viaţă pentru oamenii cu o sănătate robustă ar trebui să fie de 100-140 de ani, dacă am trăi în fiecare zi conform legilor naturale de sănătate. Stilul de viaţă letargic şi caloriile goale, mult prea toxice, ale hranei la care nu suntem adaptaţi biologic ne ucid la jumătatea vieţii. Distrugerea enzimelor face din mâncare doar o materie fără calitate, străina corpului şi greu de digerat. De aici vine şi dorinţa omului de a mânca mai mult pentru a se sătura.
Prima întrebare care se pune pentru o abordare mai degrabă ştiinţifica decât economică faţă de nutriţia umană: care este natura biologică a corpului uman? Care este hrana noastră naturală? Suntem cu adevărat carnivori, care îşi asigură nutrienţii necesari nu numai din carne crudă ci şi din sânge, oase, cartilagii, măruntaie provenite din vânat proaspăt? Suntem cu adevărat erbivori, care se hrănesc cu verdeţuri, ierburi, cereale neprelucrate, rădăcinoase etc., aşa cum fac caii, vacile şi oile? Suntem granivori precum pasările, care se hrănesc în principal cu seminţe de ierburi şi grăunţe? Suntem în mod natural omnivori, care se hrănesc sănătos, indiferent de hrana consumată? Suntem frugivori, care se pot hrăni doar cu banane, struguri, portocale, pepeni şi mere la fiecare masa? Sistemul digestiv şi fiziologia noastră ne determină dieta optimă. Înţelegând procesul fiziologic care însoţeşte digestia şi absorbţia hranei, se pot determina obiceiurile alimentare potrivite. Principalele procese fizice ale digestiei sunt aceleaşi pentru toate fiinţele umane, indiferent de rasă, cultură şi localizare geografică. Aceste procese ar trebui studiate în relaţie cu sănătatea umană, pentru a dezvolta o ştiinţă precisă a nevoilor noastre adevărate, referitoare la nutriţie. Există o abundenţă de informaţii referitoare la fiziologia digestiei şi a absorbţiei hranei. Din păcate, oricât de modernă ar fi ştiinţa nutriţiei, aceasta depinde prea des de experimentele pe şoareci şi pe deficienţe induse artificial, în încercările de a determina nevoile umane de hrană. O abordare mai înţeleaptă pentru a determina cu adevărat natura dietei noaste este aceea de a studia anatomia şi fiziologia umană. Astfel, s-ar putea deduce caracteristicile hranei noastre potrivite, în concordanţă cu natura şi alcătuirea anatomică a speciei umane. Această abordare nu ar depinde de experimente născocite, aplicate pe animale şi nici nu ar fi părtinită de interesele comerciale ale producătorilor de carne, lactate, cereale şi junk-food, care dictează de decenii dieta noastră). Motivul acestei investigaţii nu ar fi profitul, ci sănătatea. Capacităţile fiziologice umane şi predispoziţiile noastre biologice sunt baza corectă de la care ar trebui să se pornească în determinarea adevăratelor cerinţe ale dietei umane.
Gătit versus hrană crudă: care este diferenţa?
Nutriţioniştii de astăzi sunt subordonaţi conceptelor celor patru grupe alimentare de bază şi piramidei alimentare, aşa cum au fost perpetuate de marea industrie din această ţară. Conform acestora, oamenii nu au o dietă fixă, ca alte animale şi sunt creaturi omnivore, care se pot hrăni cu mâncăruri gătite la aproape fiecare masă, pentru a-şi satisface cerinţele nutriţionale. Cu toate acestea, cele 80 de milioane de specii de pe acest Pământ se hrănesc exclusiv cu alimente nepreparate termic. Doar oamenii le gătesc. Gătirea implică foc. Focul arde şi distruge ţesuturile vii, inclusiv nutrienţii, transformându-i în substanţe toxice. Nu este o coincidenţă că atacul de cord şi cel cerebral, cancerul, diabetul şi bolile cronice omoară oamenii cam la jumătatea potenţialului duratei lor de viaţă. În medie, speciile din natură trăiesc de 7 ori peste vârsta lor matură. Oamenii se maturizează la 20 de ani. Făcând calculele, durata de viaţă pentru oamenii cu o sănătate robustă ar trebui să fie de 100-140 de ani, dacă am trăi în fiecare zi conform legilor naturale de sănătate. Stilul de viaţă letargic şi caloriile goale, mult prea toxice, ale hranei la care nu suntem adaptaţi biologic ne ucid la jumătatea vieţii. Distrugerea enzimelor face din mâncare doar o materie fără calitate, străina corpului şi greu de digerat. De aici vine şi dorinţa omului de a mânca mai mult pentru a se sătura.
Prin supunerea la temperaturi înalte, începând din primele 3 minute, în alimente au loc următoarele transformări chimice:
- 100% din enzime sunt distruse
- funcţia fibrelor naturale este anulată
- carbohidraţii se caramelizează
- clorofila se degenerează
- 30-50% din vitamine şi minerale sunt distruse
- pesticidele din vegetale sunt restructurate în componente şi mai toxice
- grăsimea este deformată, generând substanţe care ulterior duc la dezvoltarea de tumori şicancer; acestea sunt acroleina şi benzpirenul – cel mai puternic agent cancerigen existent
- mâncarea digerată, ajungând în sânge, transportă mineralele anorganice prin sistem,stabilindu-se în artere, vene, încheieturi şi organele interne, ducând la pierderea flexibilităţii acestora şi îmbătrânirea prematurăSuntem în mod natural mâncători de carne sau vegetarieni?
Unii „nutriţionişti” afirmă că avem trăsături clare de carnivori şi numesc „colţi” dinţii noştri incisivi, pentru a-şi susţine poziţia. Dar, dacă priviţi diversele specii din regnul animal, fiecare are dinţii ideali pentru a mastica un anume tip de hrană. Erbivorele au 24 de molari, 8 incisivi zimţaţi pe maxilarul inferior şi un cer al gurii aspru. Maxilarul se mişcă vertical, lateral, faţă/spate, permiţându-le să rupă şi să mărunţească iarba. Omnivorele au caninii ca nişte colţi ce le permit să sape după rădăcini. Frugivorele, precum cimpanzeii, au 32 de dinţi: 16 pe fiecare maxilar, incluzând 4 incisivi, 2 canini, 4 premolari şi 6 molari. Aceşti dinţi sunt adaptaţi pentru a sparge nuci iar articulaţia uniformă a dinţilor le permite să zdrobească şi să
mestece fructe. Carnivorele (de ex. felinele), au canini bine dezvoltaţi, lungi, ascuţiţi, cilindrici şi separaţi de ceilalţi dinţi. Colţii şi caninii ascuţiţi care penetrează, omoară, şi sfâşie carnea, sunt o trăsătură a tuturor carnivorelor adevărate (cu excepţia păsărilor de pradă). Maxilarele puternice ale carnivorelor se mişcă numai pe verticală şi sunt ideale pentru sfâşierea cărnii, care este înghiţită aproape nemestecată şi apoi digerată de sucurile lor gastrice, extrem de acide.
Dinţii umani nu sunt creaţi pentru a sfâşia carnea, ca dinţii leilor,
lupilor sau câinilor, ci se apropie mai degrabă de cei ai
animalelor care se hrănesc cu fructe. Dinţii umani corespund
aproape identic cu cei ai cimpanzeilor şi ai altor frugivore. La
om, absenţa totală a spaţiilor dintre dinţi caracterizează arhetipul
nostru frugivor. Caninii omului sunt scurţi, solizi şi uşor
triunghiulari. Sunt mai puţin pronunţaţi şi dezvoltaţi decât cei ai
urangutanilor, care rareori omoară şi mănâncă carne crudă în
mediul lor natural. Caninii umani nu seamănă defel cu caninii lungi, rotunzi şi ascuţiţi ai carnivorelor adevărate. Dinţii omului nu sunt curbaţi şi ascuţiţi ca ai lupilor sau tigrilor şi nici largi şi plaţi ca ai speciilor care mănâncă iarbă şi grăunţe. De fapt, dinţii omului sunt ca cei ai maimuţelor care se hrănesc cu fructe, iar gura este potrivită pentru fructe şi legume suculente. Ar fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil pentru oameni, să mănânce carne crudă fără ajutorul cuţitului. A denumi incisivii umani colţi este, evident, o exagerare. De altfel, cercetătorii susţin că oamenii au putut să mănânce carne numai după ce au avut unelte şi au controlat focul. Vânătoarea de asemenea nu era posibilă decât cu ajutorul uneltelor. Însă primele unelte au apărut de-abia acum 2 milioane de ani, iar focul nu a fost folosit decât acum 800 000 de ani. De fapt, unii arheologi şi paleontologi cred ca am deţinut o metodă modernă, sistematică de vânătoare de- abia în urmă cu 60 000 de ani.
Anatomie comparată
Carnivorele sunt dotate din naştere cu echipamentul anatomic necesar în detectarea, capturarea, uciderea şi sfâşierea prăzii. Câinii au maxilare puternice care creează răni adânci. Oamenii nu au gheare ascuţite pentru a rupe, nici colţi ascuţiţi pentru a sfâşia, nici ochii şi nici simţul olfactiv bine dezvoltate pentru vânătoare. Corpul uman nu este creat pentru a alerga suficient de repede după pradă. Oamenii nu pot apuca animalele în gură, cum fac câinii, coioţii, lupii, şacalii, leii, tigrii sau pisicile. Noi doar putem crea răni cu mâinile, prin forţa brută.
Totuşi, oamenii au membre şi degete minunate pentru a urca, a se întinde şi a apuca. Capacitatea noastră naturală de a culege este foarte asemănătoare cu cea a cimpanzeilor. Animalele fructivore din ordinul primatelor au de asemenea încheieturi mobile la umeri, coate şi mâini, ce permit mişcarea liberă în toate direcţiile. Frugivorele au mâini sensibile, care se pliază uşor, cu degetul mare opozabil, cu unghiile plate, toate acestea fiind perfecte pentru a aduna fructe. Referitor la membrii altor specii, erbivorele au copite, care le permit să meargă uşor pe pajiştile cu iarbă, iar carnivorele au gheare ascuţite, pentru a ataca violent prada. Animalele care trăiesc în copaci şi cele care culeg fructe au o vedere binoculară stereoscopică, ceea ce face vederea suficient de precisă pentru a observa hrana.
O altă comparaţie anatomică între specii se referă la structura pielii. Toate animale vegetariene au glande sudoripare din abundenţă. La carnivore, acestea sunt atrofiate şi inactive. Ele nu transpiră abundent, pentru a preveni o pierdere masivă de fluide, care ar determina o precipitare concentrată de deşeuri de nitrogeni (din cauza consumului de carne crudă). Aceasta explică de ce persoanele care consumă carne suferă de căldură, în timp ce vegetarienii nu.
Fiziologia comparată a digestiei
Lungimea canalelor alimentare diferă mult, în funcţie de specie şi hrană. Lungimea intestinului unui carnivor este de 3-6 ori lungimea corpului. Carnivorele au nevoie de un intestin scurt, fără striaţii, care acţionează rapid, deoarece carnea crudă devine repede toxică şi nu poate fi reţinută mult timp în intestin fără să ducă la putrefacţia otrăvitoare pentru corp. Intestinul erbivorelor e plin de încreţituri, pentru a crea o suprafaţă mare, şi are de 30 de ori lungimea corpului. Iarba şi plantele sunt brute şi pline de fibre, necesitând o digestie mai lungă pentru descompunerea celulozei. În general, lungimea intestinului omnivorelor reprezintă de 6 ori lungimea trunchiului. Intestinul frugivorelor, inclusiv al oamenilor, este încreţit şi are de 12 ori lungimea corpului. Tractul digestiv uman este de cca 4 ori mai lung decât cel al carnivorelor. Intestinul carnivorelor este scurt şi fără striaţii, pentru a descompune rapid hrana şi a o scoate din sistem înainte să putrezească. Intestinul omului este încreţit, în scopul de a reţine hrana până când toţi nutrienţii au fost extraşi, ceea ce constituie în acelaşi timp anatomia cea mai dezavantajoasă pentru digerarea şi procesarea alimentelor din carne. Intestinul lung al omului nu poate procesa rapid hrana săracă în fibre (carnea şi produsele lactate). În consecinţă, hrana de origine animală reduce capacitatea musculaturii intestinului de a efectua mişcări peristaltice (de contracţie şi relaxare) care să permită înaintarea şi eliminarea conţinutului său, astfel încât apare inevitabil putrefacţia (care se manifestă extern prin flatulenţă şi scaune urât mirositoare). Toate acestea duc la eliberarea în corp a unor produşi toxici. În urma unei diete axate preponderent pe carne, se pot instala constipaţia şi cancerul de colon, boli frecvente la marii consumatori de carne, ambele fiind rare sau inexistente atunci când hrana este bogată în fibre şi axată pe fructe şi legume.
Sursa: de Art Baker, autorul cărţii Găteşte mai puţin, simte-te mai bine!
Carnivorele sunt dotate din naştere cu echipamentul anatomic necesar în detectarea, capturarea, uciderea şi sfâşierea prăzii. Câinii au maxilare puternice care creează răni adânci. Oamenii nu au gheare ascuţite pentru a rupe, nici colţi ascuţiţi pentru a sfâşia, nici ochii şi nici simţul olfactiv bine dezvoltate pentru vânătoare. Corpul uman nu este creat pentru a alerga suficient de repede după pradă. Oamenii nu pot apuca animalele în gură, cum fac câinii, coioţii, lupii, şacalii, leii, tigrii sau pisicile. Noi doar putem crea răni cu mâinile, prin forţa brută.
Totuşi, oamenii au membre şi degete minunate pentru a urca, a se întinde şi a apuca. Capacitatea noastră naturală de a culege este foarte asemănătoare cu cea a cimpanzeilor. Animalele fructivore din ordinul primatelor au de asemenea încheieturi mobile la umeri, coate şi mâini, ce permit mişcarea liberă în toate direcţiile. Frugivorele au mâini sensibile, care se pliază uşor, cu degetul mare opozabil, cu unghiile plate, toate acestea fiind perfecte pentru a aduna fructe. Referitor la membrii altor specii, erbivorele au copite, care le permit să meargă uşor pe pajiştile cu iarbă, iar carnivorele au gheare ascuţite, pentru a ataca violent prada. Animalele care trăiesc în copaci şi cele care culeg fructe au o vedere binoculară stereoscopică, ceea ce face vederea suficient de precisă pentru a observa hrana.
O altă comparaţie anatomică între specii se referă la structura pielii. Toate animale vegetariene au glande sudoripare din abundenţă. La carnivore, acestea sunt atrofiate şi inactive. Ele nu transpiră abundent, pentru a preveni o pierdere masivă de fluide, care ar determina o precipitare concentrată de deşeuri de nitrogeni (din cauza consumului de carne crudă). Aceasta explică de ce persoanele care consumă carne suferă de căldură, în timp ce vegetarienii nu.
Fiziologia comparată a digestiei
Lungimea canalelor alimentare diferă mult, în funcţie de specie şi hrană. Lungimea intestinului unui carnivor este de 3-6 ori lungimea corpului. Carnivorele au nevoie de un intestin scurt, fără striaţii, care acţionează rapid, deoarece carnea crudă devine repede toxică şi nu poate fi reţinută mult timp în intestin fără să ducă la putrefacţia otrăvitoare pentru corp. Intestinul erbivorelor e plin de încreţituri, pentru a crea o suprafaţă mare, şi are de 30 de ori lungimea corpului. Iarba şi plantele sunt brute şi pline de fibre, necesitând o digestie mai lungă pentru descompunerea celulozei. În general, lungimea intestinului omnivorelor reprezintă de 6 ori lungimea trunchiului. Intestinul frugivorelor, inclusiv al oamenilor, este încreţit şi are de 12 ori lungimea corpului. Tractul digestiv uman este de cca 4 ori mai lung decât cel al carnivorelor. Intestinul carnivorelor este scurt şi fără striaţii, pentru a descompune rapid hrana şi a o scoate din sistem înainte să putrezească. Intestinul omului este încreţit, în scopul de a reţine hrana până când toţi nutrienţii au fost extraşi, ceea ce constituie în acelaşi timp anatomia cea mai dezavantajoasă pentru digerarea şi procesarea alimentelor din carne. Intestinul lung al omului nu poate procesa rapid hrana săracă în fibre (carnea şi produsele lactate). În consecinţă, hrana de origine animală reduce capacitatea musculaturii intestinului de a efectua mişcări peristaltice (de contracţie şi relaxare) care să permită înaintarea şi eliminarea conţinutului său, astfel încât apare inevitabil putrefacţia (care se manifestă extern prin flatulenţă şi scaune urât mirositoare). Toate acestea duc la eliberarea în corp a unor produşi toxici. În urma unei diete axate preponderent pe carne, se pot instala constipaţia şi cancerul de colon, boli frecvente la marii consumatori de carne, ambele fiind rare sau inexistente atunci când hrana este bogată în fibre şi axată pe fructe şi legume.
Sursa: de Art Baker, autorul cărţii Găteşte mai puţin, simte-te mai bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu