marți, 12 aprilie 2016

Uleiurile scot bolile din noi




Uleiurile scot bolile din noi
Tipul de grasimi cu care ne hranim este determinant pentru starea generala de sanatate si, in special, cea a sistemului nervos. Grasimile au rol energetic in activitatea fizica.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ne sfatuieste cum sa folosim grasimile vegetale, astfel incat organismul nostru sa aiba numai de castigat. “Uleiul de floarea-soarelui, de masline, de sofranel, de germeni de porumb este ideal pentru salate. Cu exceptia uleiului de masline, celelalte nu sunt indicate pentru prajit, deoarece au o cantitate foarte mare de acizi grasi polinesaturati si sunt instabile la prajit. Pentru prajit se pot folosi uleiul de masline, uleiul de palmier, de arahide.”
Proprietati antiinflamatorii
Datorita continutului de acizi grasi omega 9, uleiul de masline previne afectiunile cardiovasculare. Acizii grasi esentiali impiedica depunerile de grasimi pe peretii vaselor sangvine. Acesta este atuul dietei mediteraneene, care explica incidenta foarte scazuta a afectiunilor cardiovasculare la populatiile din aceasta zona. Dieta mediteraneana include multe legume, fructe si peste si foarte putina carne sau grasimi animale.
Principala sursa de grasimi, alaturi de peste, este uleiul de masline. Studii recente au aratat ca uleiul de masline are, de asemenea, proprietati antiinflamatorii. O doza zilnica de 50 g ulei de masline este echivalenta cu aproximativ 10% din doza de antiinflamatoare recomandata pentru calmarea durerii la adulti. Proprietatile calmante sunt conferite de o substanta – oleocantalul – care se gaseste in uleiul de masline presat la rece. Uleiul de masline este bine tolerat si de persoanele cu tulburari digestive, cu afectiuni hepatice sau ale vezicii biliare.
Ratia de ulei
Uleiurile de floarea-soarelui, de sofranel si de germeni de porumb
sunt bogate in acizi grasi esentiali de tip omega 6, proinflamatori, care au efecte negative daca sunt consumati in exces. Pentru a neutraliza aceste efecte, nutritionistii ne recomanda ca aceste uleiuri sa fie asociate cu grasimi bogate in acizi omega 3 – ulei de in sau grasimi animale (uleiul de peste). Raportul dintre acesti acizi se poate normaliza in dieta daca mancam o salata cu ulei de floarea-soarelui si un produs cu seminte de in sau peste. “Dieta saraca in acizi grasi omega 3 este punctul de plecare al bolilor neurodegenerative, sistemului nervos, al afectiunilor inflamatorii si cardiovasculare, accidentelor vasculare cerebrale si al unor cancere”, ne avertizeaza prof. dr. Gh. Mencinicopschi.
Grasimi animale sau vegetale
Grasimile – de origine animala sau vegetala – trebuie sa reprezinte cel mult 30% din aportul caloric zilnic. Depasirea acestei limite este primul pas catre obezitate. Studiile au demonstrat ca dietele bogate in grasimi afecteaza in acelasi timp si sistemul imunitar, crescand riscul aparitiei infectiilor. Dar nici dietele din care sunt excluse grasimile nu sunt sanatoase: cu cat nivelul colesterolului in sange este mai scazut, cu atat apar mai multe probleme legate de gandire si memorare.
Cum prajim carnea
La un ulei vegetal este foarte important punctul de fum. “Uleiul de palmier rezista la temperaturi foarte ridicate – 220-230 de grade Celsius, iar uleiul de masline – la 180 de grade.
Uleiul de palmier nu patrunde in aliment, nu miroase, nu face fum si nu isi schimba culoarea.
Celelalte uleiuri – de floarea-soarelui, de sofranel, de germeni de porumb – sunt foarte sensibile la prajit. Mai bine folosim untura de porc sau unt decat ulei de floarea-soarelui pentru prajirea cartofilor”, ne atrage atentia prof. dr. Gh. Mencinicopschi. In uleiurile vegetale sunt generati produsi toxici, mai ales cand prajim cartofi sau carne. Pentru ca sunt sensibile la temperaturi ridicate, uleiurile de floarea-soarelui si de sofranel rancezesc foarte usor, provocand toxiinfectii alimentare. Pe piata exista amestecuri de uleiuri pentru prajit.
ATENTIE! Ele pot contine E-uri. In aceste uleiuri se adauga vitamina E de sinteza, notata pe eticheta prin E 307, E 308, E 309. Uleiurile de buna
calitate, cele presate la rece, contin un antioxidant natural (vitamina E naturala sau E 306).
SFATUL MEDICULUI
Prof. dr. Gh. Mencinicopschi ne avertizeaza asupra pericolului reprezentat de grasimile vegetale hidrogenate si partial hidrogenate (margarina). “Acestea sunt mai rezistente la rancezire, insa contin cantitati mari de acizi grasi TRANS, cauza bolilor cardiovasculare, neurodegenerative si a unor cancere. Grasimile vegetale periculoase se regasesc in maioneze, biscuiti, chipsuri, produse de patiserie, pop- corn, in produsele fast-food. Grasimile TRANS provoaca nasterea de copii cu greutate scazuta si cu circumferinta mica a craniului. Femeile care alapteaza trebuie sa evite asemenea grasimi, pentru ca ajung in laptele matern si apoi in organismul sugarului. In Uniunea Europeana si in SUA este obligatorie etichetarea produselor prin evidentierea continutului de acizi TRANS. La noi nu se scrie decat «uleiuri vegetale», fara sa se mentioneze daca sunt hidrogenate sau partial hidrogenate.”
STIATI CA
Un gram de ulei vegetal, untura, unt furnizeaza organismului 9 calorii ?  Uleiul de nuca este foarte echilibrat in acizi grasi esentiali ?
 Cele mai bune sunt uleiurile presate la rece ?
 Cu cat sunt mai rafinate, cu atat uleiurile isi pierd proprietatile nutritive ?  Uleiurile vegetale contin in raporturi diferite acizi grasi saturati, mononesaturati si polinesaturati ? O grasime vegetala ideala trebuie sa contina, in cantitati aproximativ egale, cele trei categorii de acizi. Uleiurile de palmier, de rapita, de soia se apropie de acest raport ideal.
 Pe piata exista si ulei de masline falsificat ? Acesta contine numai intre 10% si 20% ulei de masline, restul ulei de floarea-soarelui sau ulei din samburi de masline.
ULEI de STRUGURI
Din semintele de struguri, rezultate in urma procesului de vinificatie, se obtine, prin presare la rece, un ulei foarte sanatos, de culoare galben – auriu cu nuanta verzui, cu gust placut, usor dulce, aproape fara miros.
Contine substante minerale – zinc, cupru, seleniu , vitamina E si PROTIANIDINE. !! ? Acestea sunt cei mai puternici chelatori de radicali liberi cunoscuti pana in present (de 50 de ori mai puternic decat vitamina E), contribuind la cresterea imunitatii organismului si un element important de scadere al riscului de arteroscleroze. Uleiul de samburi de struguri ofera de fapt celulelor vii o protectie antioxidanta, mentinând, sau restabilind în buna masura, elasticitatea vaselor sanguine .
In alimentatie se foloseste in special la preparat salate dar si la prajit fiindca are un punct de fumegare foarte inalt.
Se mai utilizeaza in cosmetica si la prepararea amestecurilor pentru baie. Este usor resorbit de piele pe care o inmoaie si o intinde. Se recomanda pastrarea in recipient de sticla inchis, in loc racoros si ferit de razele solare.
Ulei de porumb
Procesarea prin presare la rece a germenilor de porumb cu bogat continut de ulei ,confera produsului o culoare galben – auriu, un gust intensiv, usor specific de porumb si pastreaza in continutul acestuia substantele active.
Lecitina, vitamina K – un foarte bun stimulent in coagularea sangelui , vitamina E – excelent conservant natural , precum si substante minerale ca potasiu, sodiu , calciu, fosfor, fier, fluor, magneziu, seleniu , acid salicic situeaza produsul in topul alimentelor cu importanta actiune nutritiva si terapeutica . Actioneaza cu rezultate foarte bune in cazuri de astm
bronsic , migrene, exeme . Vindeca pleoape cu margini uscate (blefarit a) iar spalatul parului de 1 – 2 ori pe luna cu acest ulei face ca acesta sa-si intareasca radacina, sa devina moale, matasos, stralucitor .
In alimentatie se foloseste la prepararea salatelor, la gatit, copt, prajit. In amestec cu ulei de soia si armurariu castiga un gust placut, aromatizat. Se recomanda pastrarea in recipient de sticla , inchis, in loc racoros si ferit de razele solare.
ULEI de DOVLEAC
Obtinut ca urmare a procesarii la rece a semintelor de dovleac are o consistenta mai vascoasa, culoare brun – verzui si un gust specific.
Utilizarea sa din timpuri stravechi il recomanda la preintampinarea si alinarea durerilor de vezica, rinichi si prostata .
Are efect demonstrat in cresterea tonusului muscular si o actiune pozitiva asupra terminatiilor nervoase. Este si un „dusman“ declarat al parazitilor intestinali . Folosit pentru masaje are efecte bune in tratarea durerilor de cap (migrene) , spate, cârcei (crampe musculare).
Se recomanda pastrarea in recipient de sticla inchis, in loc racoros si ferit de razele solare.
Ulei de nuca
Obtinut prin presarea la rece a miezului de nuca are o culoare rosie-
galbuie , viscozitate medie, si aroma specifica, de nuca.
Continutul bogat in minerale ca zinc, potasiu, calciu , magneziu , fosfor, sulf, fier, in vitamine A, B1, B2, C, E si niacina, il recomanda ca un bun supliment nutritiv cu efect terapeutic . Acizii organici nesaturati regasiti in proportie de peste 70% in continutul uleiului de nuca scad riscul cardio- vascular, tonifica nervos si usureaza circulatia sangelui. Stimuleaza secretia biliara si favorizeaza cresterea puterii de concentrare, in special la copii. Masajele regulate la cap previn caderea parului iar in cazul arsurilor solare potoleste simtitor durerile.
Se recomanda a fi utilizat la salate, prajituri, crème. Se pastreaza in recipient de sticla inchis imediat dupa intrebuintare ( datorita receptivitatii crescute la oxidare ), in loc racoros si ferit de razele solare.
Ulei de sofranel
Presat la rece are o culoare galben – auriu, cu gust de cereale si o usoara aroma de nuca. Este foarte bogat in acizi organici cu dubla legatura ( 75 – 80 % ) si vitamina E (46mg/100g). Se bucura în ultimii ani de o atentie din ce in ce mai sporita datorita efectelor sale benefice in ceea ce priveste scaderea
colesterolului, prevenirea arterosclerozei si incetinirea imbatranirii ca urmare a actiunii sale ca antioxidant.
In alimentatie se utilizeaza la prepararea salatelor la gatit, la copt, si la prajit.
Este utilizat in farmacie si cosmetica la prepararea unor creme si lotiuni. Se recomanda pastrarea in recipient de sticla inchis, in loc racoros si ferit de razele solare.
ULEIUIRI presate la rece BIOLON
Uleiurile nerafinate joacă un rol important într-o dietă echilibrată şi sănătoasă. Aceste uleiuri sunt bogate în substanţe nutritive si au un gust particular, culoare, vâscozitate şi aromă aparte. Prin rafinare uleiurile i-si pierd multe din calităţile native. Din literatură se cunoaşte că uleiurile presate la rece, nerafinate previn arteroscleroza, hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemica, accidentele vasculare. Uleiurile presate la rece, nerafinate nu conţin colesterol au valoare nutritivă şi terapeutică
Dintre uleiurile presate la rece, nerafinate, 100% naturale, amintim: ulei de floarea soarelui, ulei de sofranel, ulei din germeni de porumb, ulei din samburi de struguri, ulei de armurariu, ulei de masline, si, in curand: ulei de dovleac, ulei de nuca, ulei de in, ulei aromatizat.
O viroza mai putin cu iaurt viu
de Georgeta Licsandru
Stiati ca lactatele care contin bacterii probiotice au si proprietatea de stimulare a imunitatii? S-a dovedit ca, datorita continutului lor, lactatele probiotice contribuie la intarirea sistemului imunitar si la refacerea echilibrului natural al organismului. De aceea, pe langa vaccinul antigripal sau curele cu vitamine, inainte de venirea iernii aveti grija sa nu va lipseasca de la micul dejun paharul cu iaurt probiotic.
Ce sunt aceste bacterii atat de laudate in ultimii ani? Probioticele sunt microorganisme vii, care asociate unor alimente si consumate in cantitati semnificative au actiune benefica asupra sanatatii. “Astfel de bacterii sunt lactobacteriile si bifidobacteriile. Lactobacteriile – Lactobacillus bulgaricus si Streptococus termophilus – se gasesc in stare vie pe toata perioada de valabilitate a produsului. Exista de
asemenea iauturi care, pe langa cele doua lactobacterii specifice, contin si bifidobacterii. Aceste bacterii ne populeaza intestinul inca din primele zile de viata. In timp, ele dispar si microflora sanatoasa creata de ele este inlocuita, in functie de obiceiurile alimentare, cu o microflora nesanatoasa, de putrefactie”, precizeaza prof. dr.
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. In cazul dezechilibrelor produse de oboseala, de stres, de sedentarism sau de boli, iaurturile probiotice consumate zilnic pot restabili echilibrul si pot mentine bacteriile daunatoare sub control. In acelasi timp, iaurturile sunt o sursa de proteine, de calciu si vitamina B2. Iar calciul se asimileaza mai usor din iaurt decat din lapte.
BENEFICII. Japonezii sunt primii care au produs alimente care contin bacterii cu efecte benefice asupra florei si tranzitului intestinal. Primul lapte fermentat cu bifidus a fost comercializat in urma cu 20 de ani, in Japonia. In Romania, consumul de iaurt pe cap de locuitor se ridica la putin peste 5 kg pe an, in timp ce in Bulgaria se consuma in jur de 14 kg, in Ungaria 17 kg, in Cehia 16 kg, iar in Franta – 33 kg pe an. Lactatele care contin lactobacterii si bifidobacterii reduc riscul de aparitie a unor boli: hipercolesterolemiile, diareea, constipatia, tulburarile gastro-intestinale.
AVANTAJE. Laptele transformat in iaurt devine mai accesibil pentru organismul uman. Persoanele care sufera de intoleranta la lactoza pot consuma iaurt, pentru ca bacteriile probiotice transforma lactoza si o descompun in zaharurile ei componente. Iaurtul este mai usor de digerat decat laptele si asta pentru ca in procesul de fermentare, proteinele din lapte sunt descompuse si degradate. Produsele probiotice au termen de valabilitate sapte-opt zile. Iaurturile care au inscriptionata pe eticheta o perioada de valabilitate mai mare de doua-trei saptamani nu pot fi considerate produse probiotice.
Autor: Georgeta Licsandru ALIMENTATIE ECHILIBRATA

Imbunatatirea memoriei

Conversie Numere Cuvinte

Acest sistem odata invatat ne ajuta sa retinem fara probleme numere de telefon, liste diverse intr-o ordine data, serii acte sau cnp, etc
ex cnp: 1840103352289, se imparte numarul in grupuri de cate 2, apoi se face asocierea intre cuvintelele formate de consoanele corespondente:
  18      40        10       33        52      28       9
tava+masa+dos+mumie+luna+nava+pui.
Sistemul este format din consoane, sub forma urmatoare:
1-T,D
2-N
3-M
4-R
5-L
6-J,Sh, Ch, G
7-K, C
8-F, V
9-P, b
0-Z, s
aceste consone pot forma cuvinte care se retin mai usor decat numerele, adaugand oricate vocale avem nevoie,
tinand insa cont de corepondentul consoanei cu numarul pe care dorim sa-l convertim,
ex net= 11; n=2,t=1, iar e nu se numara fiind vocala.
Pentru memorarea listei se face o asocierea ilogica si ridicola a cuvintelor(corespondente numerelor) apropiate.
ex:
58-lava
59-lup
60-gaza
vizualizezi un vulcan care erupe, si in loc de lava “scuipa” lupi,
vizualizezi un lup care mananca tantzari(gaze)
Iata o lista adaptata de mine pentru cuvinte romanesti; numere de la 0 la 100.
00asos
01-sat
02-san
03-suma
04-soare
05-sula
06-sushi
07-suc
08-suv
09-supa
1-tei.  T,D
2-noe. N
3-mia. M
4-roua. R
5-Leu.  L
6-sa    J,Sh, Ch, G
7-cui.  K, C
8-vie  F, V
9-pui P, b
0-za  Z, s
10-dos,tas
11-tata
12-ton
13-atom
14-tara,tir,dero
15-dala
16-dush
17-dacia
18-tava
19-tub,tibie
20-nas
21-nud,nod
22-nani,nene
23-inima,nemo
24-nori,noroi
25-inel
26-neg
27-nuca
28-nava
29-nap
30-masa
31-mat,moda
32-mana
33-mumie
34-Mar,mare,
35-malai
36-mosh
37-meci
38-mufa
39-mop
40-raza,urs,ars
41-roata,urat,rata
42-rana
43-rama,ram,rom
44-eroare
45-releu
46-ureche,rege
47-rac
48-rufa
49-harpa
50-loz
51-elodia,lot,lata
52-luna,linie
53-lama
54-lira
55-lila
56-lege
57-elice
58-lava
59-lup
60-gaza
61-gat,aguda
62-gunoi,ghena
63-guma
64-gura
65-gulie,egal
66-gogu
67-joc
68-gufi
69-jupa,jeep
70-ceas
71-cutie,cadou,
72-con,cana
73-cum?
74-cer,cor
75-cal
76-coaja,cash,cosh
77-coc,caca
78-cafea
79-cap,cupa
80-vas,vis
81-fata,vita
82-avion
83-foame,vama
84-vioara
85-vila,fila
86-fag
87-vaca,foca,foc,fiica
88-vafa
89-vip
90-Buze
91-pat,buda
92-Pana,paun,paine,ban
93-pom,bame,poame
94-bere,pahar
95-bula,piele
96-bujie
97-bec,buca
98-puf
99-buba,pipa
100-tasos
101-test
daca exista alte cuvinte mai usor de imaginat, as fi bucuros sa le primesc de la voi.

Creativitatea in grup vs creativitatea individuală

Creativitate la individ și grup


Abstract:
Într-o lume în care creativitatea precum inteligența este valorizată social, creativitatea la individ este mult mai cunoscută și apreciată decât cea care poate fi generată de un grup. Părerile cercetătorilor sunt împărțite, înclinând balanța spre o performanță mai mare în cazul grupurilor, dacă sunt cunoscute și aplicate anumite metode și tehnice ce le voi prezenta mai jos.  Printre cele mai cunsocute metode de productivitate în grup se află Brainstorimingul, un instrument a cărei susținere este mai degrabă din partea psihologie populare, decât din zona cercetărilor științifice.

Când vorbim de creativitate, ne gândim cu precădere ca fiind specifică unui individ, și nu unui grup, chiar consultând un dictionar psihologic, descoperim o definiție care susține acestă credintă, aflând despre creativitate, că este o “dispoziție de a crea, regăsită în stare latenta la orice individ și la toate vârstele”.
Scop: În acestă lucrare imi propun să aduc în discuție diferențe, dacă aceastea există, în ceea ce privește performanța în creativitate a unui individ în raport cu un grup.
În timp ce unii cercetători au demonstrat faptul că grupul rareori se ridică la nivelul perfomanței individuale (McGrath, 1984, cit de cit. de P. B. Paulus și B. A. Nijstad, 2003), suma ideilor fiind cam jumătate din totalul ideilor indivizilor lua
ți separat, alte studii au căutat variabile care pot influența perfomanța grupulu
i, cum ar fi: strategiile de grup, eforturile membriilor, calitatea deciziilor luate, precum și nivelul de de competențe a membrilor și modul în care aceștia își impart activitatea. Trebuie avut în vedere că, grupul nu reprezintă o sumă a membrilor participanți, ci are o sintalitate distinctă, ce rezultă din personalitățile și competențele membrilor, și care uneori poate facilita perfomanța acestuia, alteori nu.
Pentru ca un grup să performeze bine, pe lângă proprietatea membrilor de a fi creativi, acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții, ce țin de factori precum climatul socio-afectiv care trebuie să fie cald și pozitiv, să permită exprimarea autentică și să încurajeze spiritul ludic al membrilor. Eterogenitatea grupului este în genere dăunătoare, fiind de cele mai multe ori generatoare de conflicte socio-cognitive, pentru creativitate însă,diversitatea opiniilor, aptitudinilor și competențelor este o necesitate (Hall și Watson, 1970 cit. J.C. Abric, 2002). Abric, în urma unui studiu, subliniază de asemenea importanța unei structuri omogene a grupului(J.C. Abric, 1971) care să permită exprimarea liberă, fără ca membrii să se simtă evaluați de ceilalți. Dacă la cele spuse deja, se adaugă un facilitator asertiv care să ai aibă și functia de animator al grupului, și care să intervină în buna desfăsurarea a activități colective, prin crearea și întreținerea condițiilor enumerate mai sus, atunci avem o formulă completă pentru un “produs” nou, inovator.
Creativitatea in grup vs creativitatea individuală
Creativitatea in grup vs creativitatea individuală
Un instrument de nelipsit în sarcinile creative de grup este Brainstormingul (Osborne, 1963) cu un grup de 8-12 persoane, care este una dintre cele mai vechi tehnici cunoscute dar și cele mai populare metode de lucru. Chiar dacă nu a fost prea luat în serios în cadrul studiilor, s-a observat că anumite aspecte ale instrumentului inhibă creativitatea, astfel că membrii grupului produc mai puține idei, din cauza faptului că își petrec mai mult timp ascultând ideile celorlalți, și cu cât crește numărul membrilor cu atât mai puțin productiv va fi grupul. Alți cercetători recomandă ca numărul membrilor paticipanți să fie minim trei, dar nu mai mare de 6, astfel reușim să tinem sub control și ceea ce numim lenea socială, prezentă în cadrul grupurilor, cu precădere formate din bărbați, și mai ales atunci când scopul grupului este atingerea unei performanțe (K. Strongman, 2012, p.204). Un alt factor perturbator în cazul brainstromingului ar fi fixarea pe o singură temă, mult mai benefic ar fi brainwriting, unde fiecare persoană își scrie 10-20 de idei pe o foaie, înainte de a se reuni în grup (Sawyer, 2007, p.65-66).
Chiar dacă studiile nu susțin eficiența unui grup care folosește brainstormingul, când membri au fost chestionați în legătură cu acest aspect, au susținut contrariul, respectiv faptul că grupul este mult mai creativ decât ar fi putut fi el singur. Probabil că energia care se formează în cadrul grupului, și faptul că participanții au un timp plăcut și distractiv împreună cu ceilalți, îi face pe aceștia să considere grupul ca fiind mai eficient.
Putem conhide faptul că acest instrument nu este cel mai bun generator de idei noi și originale, ci că grupurile care îl folosesc beneficiază de pe urma evaluari ideilor apărute (Sawyer, 2007, p.64).
Se pare că avantajele unui grup față un individ în ceea ce privește creativitatea nu provine din numărul de idei produse, ci mai degrabă din dinamica care apare în grupul respectiv, care prin forțele pe care le generează, duc la crearea unor idei cu adevărat valoroase.
Creativitatea unui individ este atât eficientă cât și necesară, atunci când ne referim la sarcini care nu se pot efectua decât de o singură persoană, cum ar fi: pictarea unui tablou sau compunerea unei poezii, iar istoria susține acest aspect, promovând ca genii creative personalități autonome, și mai puțin grupuri creative.
În scopul susțineri celor de mai sus, aduc o cercetare inteprinsă de Nijstad, care sugerează existența unei nevoi de grup pentru a putea rezolva în mod creativ sarcina de lucru, doar în stadiile finale ale creației, atunci este necesară o selectare, o evaluare și implementarea a unei idei (Nijstad, 2003)
Pe de altă parte Sawyer (2003) consideră că studiile psihologice efectuate până acum sunt destul de echivoce, și că numai atunci când vom reuși să integrăm metode și concepte și din alte domenii, precum sociologie, comuincare, și comportament ogranizațional; doar făcând o analiză grupul pe mai multe niveluri, putem prezenta o explicație completă a creativității în grup (Sawyer, 2003, p. 166).
Concluzia mea este că deși un grup poate perfoma mai bine în ceea ce privește creativitatea decât un individ, iar motivele care pot susținute acest aspect se datorează unei conjucturi favorabile create la intersecția unor personalități, competențe, și experiențe diferite, care favorizează lărgirea spectrului de percepții individuale, și creează premise favorabile “nașterii” de ideei geniale, totuși, dacă natura sarcinii și variabilele amintite nu se reunesc pentru a facilita apariția acelei idei, atunci putem afirma, cu o oarecare certitudine, că individul este mai creativ decât grupul, fiindcă perfomanță sa, este mult mami frecventă în viața reală decât cea a unui grup.

Bibliografie:                                                        
K. Sawyer (2007) Group Genius: The Creative Power of Collaboration, New York, Basic Books
K.Sawyer (2003), Group Creativity. Music, Theater, Collaboration, New Jersey, Lawrence Erlbaum Associates
Paul B. Paulus Bernard A. Nijstad (2003), Group Creativity: Innovation Through Collaboration, New York, Oxford University
J.C. Abric, 2002, Psihologia Comunicării, Iași, Ed. Polirom
K.T. Strongman, 2012, Psihologia vieții de zi cu zi, București Ed, Trei (pp. 193-205)
N. Sillamy (2000). Larousse, Dicţionar de psihologie, Bucureşti : Editura Univers Enciclopedic

Cele doua lumii in care traim. Mintea si trupul

De câtiva ani, stiinta medicala a ajuns la concluzia ca glandele endocrine din organismul nostru au un rol mult mai important. Practic functionarea defectuoasa a glandelor are un rol important în producerea mai multor boli grave. De exemplu, functionarea necorespunzatoare a pancreasului duce la aparitia diabetului zaharat, lipsa estrogenului din ovare duce la osteoporoza, ateroscleroza, iar functionarea necorespunzatoare a glandei tiroide duce la aparitia sindromului Basedorf.

Glandele noastre se afla într-o interdependenta speciala si complexa. Hipofiza este glanda endocrina care coordoneaza activitatea celorlalte glande intr-un mod direct sau indirect. Daca functionarea hipofizei este armonioasa, ea are un efect benefic asupra functionarii armonioase asupra tuturor celorlalte glande. Hipofiza si hipotalamusul sunt în legatura foarte strânsa.
Conceptele despre rolul hipotalamusului au fost schimbate în mod revolutionar prin cercetarile realizate de catre Candace Perth Ph. D., profesor al facultatii de medicina din Georgetown. Noile concepte au fost publicate în cartile sale: Moleculele sentimentelor si Corpul tau este subconstientul tau. Rezultatele sale revolutionare au fost sustinute de Dr. Joe Dispenza, profesor universitar din Atlanta, biochimist, chiropractician, cu diplome de anatomie, psihologie, neurochimie, neuropsihologie si genetica.
cele doua lumi in care traim
Dupa parerea celor doi profesori:
“Exista o parte a creierului numita hipotalamus, care este ca o fabricuta unde se asambleaza substante chimice, corespunzând anumitor emotii pe care le experimentam. Aceste substante chimice se numesc peptide. Ele sunt alcatuite din mici lanturi secventiale de aminoacizi. Corpul este practic o unitate de carbon care fabrica 20 de aminoacizi diferiti. Împreuna, ele formeaza structura sa fizica. Corpul este o masina care produce proteine. În hipotalamus, micile lanturi de proteine, numite peptide, sunt asamblate în anumite neuro-peptide, sau hormoni neuronali, care se potrivesc cu starile emotionale, pe care le experimentam zilnic. Deci exista substante chimice pentru furie, tristete, pentru starea de victima, pentru pofta. Exista substante chimice care se potrivesc fiecarei stari emotionale pe care o experimentam. si în clipa în care experimentam acea stare emotionala, în creierul nostru, hipotalamusul va asambla imediat peptida respectiva, si apoi o va elibera în fluxul sanguin. Din momentul în care ajunge în sânge, îsi croieste drum pâna la diverse centre sau parti ale corpului nostru. Fiecare celula a corpului nostru are acesti receptori exteriori. O singura celula poate avea mii de receptori la suprafata sa, deschizând-o catre lumea din afara. si atunci când o peptida ajunge la suprafata celulei, ea practic se pozitioneaza pe suprafata receptoare, se conecteaza la celula. Peptida se comporta ca o sonerie, facând ca celula sa reactioneze. … În exteriorul celulei, exista miliarde de locatii de receptare, al caror rol e pur si simplu de a receptiona informatia primita . Un receptor la care s-a cuplat o peptida transforma celula în multe moduri. Declanseaza o întreaga serie de fenomene biochimice în cascada, si unele dintre ele pot chiar sa produca schimbari în nucleul celulei.”
Conform cercetarilor, s-a descoperit ca în hipotalamus se genereaza diferite peptide corespunzatoare diferitelor noastre stari emotionale, care influenteaza functionarea celulelor, si astfel starea de sanatate a întregului organism. Dupa parerea lor, emotiile, gândurile noastre pot modifica celulele, chiar si la nivelul nucleului. Dupa parerea lui Candace Perth, emotiile, gândurile noastre reglementeaza în totalitate acele procese fizice, care sunt responsabile pentru functionarea organismului nostru.
“Organismul nostru este influentat de gândurile si sentimentele noastre.Trebuie luat în considerare, ca în fiecare etapa a digestiei fiecare muschi constrictor se deschide si se închide, fiecare grup muscular cere hrana, toate acestea aflându-se sub influenta emotiilor.”
“Practic mintea noastra ne creeaza corpul.”
Dr. Joe Dispenza mai declara, ca substantele chimice rezultate în urma gândurilor si emotiilor frecvente (încordare permanenta, stres, sau chiar dimpotriva, viata plicticoasa, monotona) distrug în asa masura celulele noastre, încât dupa un timp nu mai pot efectua nici macar functiile fundamentale:
“Bombardând zilnic celula cu aceleasi gânduri si emotii care vor genera anumiti compusi chimici, atunci când celula respectiva se va divide va produce o celula-sora sau o celula-fiica. Celula urmatoare va avea mai multe locatii receptoare pentru acele neuro-peptide emotionale si mai putine locatii receptoare pentru vitamine, minerale alti compusi nutritivi, pentru schimbul intercelular de hrana, sau chiar pentru eliminarea produsilor reziduali.
Orice proces de îmbatrânire este rezultatul unei productii scazute de proteine.
Ce se petrece când îmbatrânim?
Pielea îsi pierde elasticitatea: elastina e o proteina.
Ce se întâmpla cu enzimele?
Nu mai digeram la fel de bine.
Ce se petrece cu lichidul sinovial?
Toate acestea sunt proteine fara de care noi întepenim.
Ce se petrece cu oasele?
Se subtiaza.
Deci orice proces de îmbatrânire este rezultatul unei productii inadecvate de proteine.
si atunci apare întrebarea:
Conteaza într-adevar ce mâncam?
Procesul nutritiv mai are vreun efect, daca dupa 20 de ani de stres emotional, celula, nu mai are nici macar locatiile receptoare, pentru a primi sau permite intrarea compusilor nutritivi necesari mentinerii sanatatii?”
Parerea profesorului este ca, noi oamenii daca nu traim o viata diversificata, bogata în sentimente si gânduri , acceleram foarte mult procesele de îmbatrânire, si participam activ la distrugerea propriul nostru corp. Descoperirile mentionate anterior dovedesc în mod incontestabil ca constiinta noastra are un rol deosebit de important în mentinerea sanatatii. Principalul mijloc de manifestare al constiintei se pare ca este, hipotalamusul (si hipofiza, în strânsa legatura cu acesta). Constiinta noastra “se transforma” în substanta chimica cu ajutorul hipotalamusului. Cunoscând aceste informatii, putem întelege câteva fenomene cunoscute pâna acum în stiinta medicala:
De exemplu bolile psihosomatice (produse pe baza de nervi). Esenta lor consta în faptul ca, desi exista unele simptome care ne trimit la anumite boli, îmbolnavirea organului respectiv nu poate fi dovedita medical. În astfel de cazuri este recomandata schimbarea mediului înconjurator, armonizarea vietii, iar în caz contrar, cu timpul va aparea si îmbolnavirea organelor.
In acest fel si efectul Placebo îsi gaseste raspunsul. Aceasta înseamna, ca medicii administreaza o tableta practic fara efect medicamentos, care are ca rezultat un efect pozitiv! De exemplu “analgezic” – si într-adevar durerile bolnavului scad. Efectul Placebo este luat foarte în serios peste tot în lume. Cercetarile în acest sens se clarifica încet, în ce cazuri, si când poate fi aplicat. De exemplu în Statele Unite ale Americii se aloca anual 5 milioane de dolari pentru cercetarea efectului Placebo. Cum poate fi explicat fenomenul Placebo? Deoarece bolnavul este convins ca primeste un medicament adevarat, constiinta sa va fi impregnata de starea de sanatate sau fara dureri etc., iar hipotalamusul începe sa produca peptidele corespunzatoare, care, ajungând la celulele corespunzatoare, îsi exercita efectul.
În stiinta medicala cunoastem si cazuri surprinzatoare referitoare la acest fenomen:
În 1952 Dr. Albert Mason, psihoanalist, nestiind ce boala grava trateaza de fapt, a vindecat cu metoda psihanalitica (prin utilizarea sugestiei care a facut ca pacientul sa creada ca este sanatos) un pacient care suferea de un fel de psoriazis, letal si incurabil. (Pacientul traieste si astazi!) Dupa clarificarea fisei medicale vindecarea parea miraculoasa. Magazinul englez Time a relatat evenimentul, în urma caruia multi care sufereau de probleme asemanatoare l-au cautat pe Dr. Mason, dar alta vindecare nu s-a mai produs.
Pe baza relatarii doctorului, în urma unei greseli el nu a stiut cât de grava este boala tratata si de aceea a crezut ca pacientul poate fi vindecat. Aceasta încredere pe care medicul o avea a facut ca si pacientul sa fie convins ca se poate vindeca de aceasta boala. În alte cazuri când Dr. Mason stia de gravitatea bolii, datorita faptului ca nu a putut sa creada în posibilitatea vindecarii, aceste tratamentele au esuat.
Probabil hipotalamusul are rol si în cazul miracolelor produse în viata religioasa. În cazul sfintilor crestini s-au produs de exemplu numeroase cazuri inexplicabile biologic. Probabil ca sufletul pur, starile sufletesti stabile, constiinta puternica daruita lui Dumnezeu au produs în corpul lor modificari incredibile. Ca exemplu merita sa o mentionam pe Maica Theresa Neumann, sfânta bavareza care a trait în secolul XX ducând o viata sfânta. Timp de zeci de ani ea a mâncat zilnic numai o bucatica de prescura (pâine de la împartasanie), fiind în tot restul timpului în post negru. Cu toate acestea Sfânta se bucura totusi de o sanatate excelenta. Cazul ei a fost analizat de Dr. Fritz Gerlich, care la început a crezut-o escroaca, dar în urma analizelor facute s-a convins de autenticitatea vietii ei sfinte si astfel a scris biografia vietii ei cu mare respect.
Prin urmare putem vedea, ca starea sanatatii noastre nu depinde numai de alimentele consumate, de tratamentele medicale. Este extrem de important sa furnizam corpului substantele nutritive corespunzatoare (deoarece si acestea ne pot influenta constiinta), cum la fel de important este si modul nostru corect de gândire si starea noastra sufleteasca pozitiva. Cu o atitudine pozitiva putem intensifica, accelera vindecarea corpului, mentinerea sanatatii, iar cu stari pesimiste putem îngreuna functionarea organelor!
Între corp si constiinta exista o legatura asa de strânsa, ca practic sanatatea noastra depinde în totalitate de starile noastre sufletesti.
Cercetari în acest sens au fost efectuate mai ales de medicii Thorwald Dethlefsen si Rüdiger Dahlke, care în 1983 au publicat cartea “Drum catre împlinire”. Desi atunci legatura între hipotalamus si starile noastre nu putea fi dovedita, acesti medici au descris cauzele sufletesti reale ale multor boli. Ei au numit concret care este legatura dintre boala si starile dizarmonioase care produc acea boala. Cartea a avut un succes extraordinar la nivel mondial. În 1992 Rüdiger Dahlke a continuat relevarea cauzelor sufletesti ale bolilor în cartea sa, “Boala, limbajul sufletului”. De asemenea si aceasta carte a sa a devenit best-seller la nivel mondial.
Conform declaratiilor lor, fiecare boala are o cauza sufleteasca, care, daca nu este tratata, va duce la boala. Daca problema este rezolvata numai printr-o anume interventie fizica, operatie, tratament medicamentos, boala poate apare în aceeasi forma sau într-una asemanatoare. Parerea lor este sustinuta si de cercetarile lui Candace Perth .
Sa vedem câteva exemple în legatura cu ce boala si ale caror stari emotionale se datoreaza.
Una din pericolele erei noastre este cancerul. Dupa parerea lui Dahlke celula canceroasa se formeaza în urma faptului ca persoana duce o viata retinuta, în conformitate cu asteptarile celorlalti, nu comunica în mod corect, nu are o personalitate matura, nu dispune de baze sufletesti profunde. Sa nu ne lasam indusi în eroare: aparent multi bolnavi de cancer sunt oameni de succes, buni prieteni, draguti, hotarâti, chiar si “religiosi”. Dar numai aparent! În realitate nu sunt capabili sa se schimbe (sau doar într-o mica masura), vor sa corespunda cerintelor celorlalti si au grija, ca hotarârile luate sa nu fie prea insolite. Lipsa reala de comunicare, lipsa exprimarii a sentimentelor profunde duce la “revolutia” celulelor, si ceea ce bolnavul nu a fost în stare sa faca, adica exprimarea sincera, manifestata si la nivel de fapte, este realizata de celula rupând limitele normale si începe sa se divida.
Esenta vindecarii ar fi ca, bolnavul de cancer sa gaseasca în fiinta lui acele stari sufletesti profunde, care sa ii dezvaluie menirea si astfel sa aiba curajul sa traiasca în conformitate cu aceasta.
Sa privim, spre exemplu, o alta boala, raspândita mai ales în cazul femeilor. Problemele legate de glanda tiroida. Ele apar în numeroase forme, dar în general se poate spune, ca se formeaza din cauza lipsei de destindere, gingasie, spontaneitate. Femeile care au probleme cu glanda tiroida, traiesc în mare masura urmatoarele stari dizarmonioase, sau o parte dintre acestea: încapatânare (îndaratnicie), încordare, stres, aviditate, frica, deznadejde, atasament, reprimarea propriilor dorinte, etc. Ar trebui sa învete sa traiasca în mod spontan, cu usurinta, cu multumire, în prezent, pentru ca vindecarea adevarata sa poata surveni.
Desigur aici am amintit bolile de mai sus doar ca exemple, pe scurt, fara a urmari sa dezvoltam subiectele, deoarece in unele cazuri pot aparea si situatii mai complexe, care necesita analize mai lungi.
Cum ne pot influenta alimentele, constiinta?
Jagadis Chandra Bose este un renumit botanist din India, profesor al Universitatii Prezidentiale, care a inventat crescograful. Acest aparat poate mari plantele de zece milioane de ori. Cu ajutorul crescografului sau, savantul care a terminat Universitatea Cambridge a reusit sa urmareasca dezvoltarea plantelor. Pe baza acestor studii a declarat:
“Graficoanele expresive ale crescografului meu conving si cele mai sceptice minti despre faptul ca plantele dispun de un sistem nervos sensibil si au o viata emotionala diversificata.”
Desi descoperirea lui Bósz a fost realizata la începutul secolului XX, si astazi sunt foarte putini cei care cred, ca plantele dispun de sentimente si stari emotionale.
Dr. Dorin Dragos, medic si terapeut naturist care în colaborare cu doi colegi a scris o carte ce se numeste “Plante medicinale pentru tamaduirea sufletului”, unde explica starile caracteristice ale numeroase plante medicinale. Medicina Ayurvedica (medicina naturista) din India cunoaste acest fapt de mai multe secole si îsi bazeaza vindecarile pe puterea plantelor, care contineau acele stari specifice. Cu ajutorul medicinii Ayurvedice se poate stabili exact, ce fel de stari emotionale ne induc plantele, atunci când le utilizam. Prin utilizarea frecventa si în mod corespunzator a acestor plante medicinale putem sa influentam în bine toate starile sufletesti negative pe care noi le traim. Adica, prin consumarea frecventa si perseverenta a plantei medicinale care ne induce starea respectiva, constiinta noastra o asimileaza gradat, si îsi exercita efectul prin glanda hipotalamus si asupra functionarii organelor.
Este important sa mentionam, ca la astfel de vindecari, este recomandat sa lasam ca starile specifice ce le induc plantele în noi, sa se manifeste si în viata noastra, nu numai la nivel de constiinta! Medicina Ayurveda a reusit sa stabileasca cu exactitate, care anume sunt bolile care apar datorita mentinerii si trairii unor anumite stari si emotii dizarmonioase (ca si Thorwald Dethlefsen si Rüdiger Dahlke). În urma acestor constatari se recomanda, ce stari armonioase este necesar sa traim pentru a putea fi înlocuite acele stari si emotii negative. În numeroase cazuri, bolnavii care sunt astfel tratati, au relatat vindecari sau ameliorari ale bolilor. De exemplu, daca o boala s-a format în urma lenei, Ayurveda ne recomanda plante medicinale care confera stari dinamice. Gradat bolnavul devine din ce în ce mai dinamic, starile de lene dispar si survine vindecarea. Normal, ca un astfel de tratament este suficient doar în anumite cazuri, mai ales la începutul bolii. Cert este ca starile armonioase ne pot ajuta în mare masura în procesele de vindecare.
Sursa articol Cele doua lumii in care traim : http://ama.sapte.ro/articole.html

Tu cu ce iti hranesti mintea?


Toata lumea vrea sa arata bine in ziua de azi si pentru asta investesc bani, timp si energie, uneori zilnic. Si foarte bine fac, au grija de corpul lor; si daca ceea ce fac, fac constient, nu numai ca vor arata bine dar vor fi si sanatosi.
Insa ce facem cu mintea? Cu ce o hranim zilnic? Ce feluri de “mancare” ne place?
nutritie mentala
nutritie mentala
Sunt convins ca pentru a avea succes in viata si un echilibru intre cele trei parti componente ale omului: corp-minte-suflet , trebuie sa hranim sanatos fiecare parte componenta.

Deci, cu ce ne hranim mintea?

Cei mai multi isi pierd timpul si hranesc mintea cu televizorul, stiri negative, emisiuni mondene si filme pline de reclama. Ca si procent pe locul doi cred ca sunt cei care folosesc calculatorul si internetul in mod exagerat, hranindu-se cu discutii fara rost pe chat-uri, jocuri si socializare-comunicare baza pe limbaj de “lemn”.

Esti ceea ce cultivi la nivel mental.

Pentru ca majoritatea suntem comozi, alegem intodeauna ceea ce este mai usor de facut si ce ne aduce placere imediata; asa ca in locul cultivarii unor valori prin studiu si socializare intr-un mediu creativ-constructiv, alegem lucruri inutile, amanand astfel succesul si devenind in timp “obez” de incultura.
Normal ar fi, ca asa cum nu uitam sa mancam intr-o zi, sa nu uitam sa citim 10 pagini dintr-o carte, sa urmarim un documentar din zona in care dorim sa evoluam, sa mergem la o piesa de teatru sau opera, sa invatam sa cantam la un instrument muzical, sau sa ne intalnim cu oameni care stiu lucruri pe care noi nu le stim dar am vrea sa le invatam.
Un truc in dezvoltarea unui obicei bun in directia unei “alimentatii” mental-sanatoase, este sa facem in primele ore ale zilei, ceea ce este important pentru succesul nostru viitor, mai exact ceea ce ni se “pare” mai greu de facut, iar apoi sa ne bucuram de ziua ramasa pentru lucruri mai putin importante. In timp dorinta noastra pentru dezvoltare v-a creste si odata cu ea si procentul de lucruri importante rezolvate.
Succes si aveti grija la nutritia mentala!

Nefumatorii sunt mai inteligenti in comparatie cu fumatorii


inteligenta si fumatul
inteligenta si fumatul
Persoanele care fumeaza au un IQ mai mic in comparatie cu persoanele care nu fumeaza si pe masura ce fumeaza mai mult, IQ-ul scade, arata un studiu facut pe 20.000 de recruti militari israelieni.
Tinerii care fumau un pachet de tigari pe zi sau mai mult au un IQ cu 7,5 puncte mai mic in comparatie cu nefumatorii, dupa cum au descoperit doctorul Mark Weiser si colegii sai, de la Sheba Medical Center din Tel Hashomer.”Adolescentii cu IQ mai scazut ar putea fi directionati catre programe care previn fumatul”, spun acestia.
Exista o stransa legatura intre IQ si fumat, insa multe studii s-au bazat si pe teste de inteligenta din copilarie si eu luat in calcul si persoane cu probleme mintale si de comportament, care au mai multe sanse de a fuma si de a avea un IQ mai mic.
Studiul actual a fost facut pe 20.211 de recruti militari israelieni, in varsta de 18 ani. Grupul nu a inclus persoane cu probleme mintale, deoarece acestia nu sunt primiti in serviciul militar.
In urma studiului s-a descoperit ca 28% dintre participantii la studiu au fumat cel putin o tigara pe zi, aproximativ 3% au spus ca au fost fosti fumatori, iar 68% nu au fumat niciodata.

Sursa: Ziare.com

Motivație și succes


Se spune că în spatele fiecărui comportament se află o intenție pozitivă; și totuși ce se află în spatele acestei intenții, care declanșează acțiunea?success motivation pictures
Scop: În această lucrare îmi propun să analizez modul în care motivația influențează succesul în sarcinile alese de noi sau cele propuse de alte persoane 
Pe la mijlocul secolului 19, Harry F .Harlow, un profesor al universității Wisconsin, făcea o decoperire remarcabilă, într-unul din experimentele sale cu maimuțe, care nu viza în mod direct motivația ci modul în care aceste animale reușesc să rezolve un puzzle simplu. Experimentul își propusese sa le testeze abilitățile de rezolvarea a problemelor la două săptâmâni după ce acestea se vor fi familiarizat cu puzzelul, însă spre uimirea cercetătorului, două dintre maimuțe s-au apucat serios de rezolvare puzzel-ului, și după câteva zile chiar făceau acest lucru foarte repede. Trebuie specificat că aceste maimuțe nu au fost recompensate sub nicio formă, fie ea hrana, încurajare sau afecțiune. Cercetătorul a tras concluzia că maimuțele au rezolvat puzzle-ul pentru că s-au simțit gratificate de rezolvare jocului, mai exact, performanța în sarcină declanșează și amplifică motivația intrinsecă.
De asemenea s-a gândit să recompenseze “subiecți” cu stafide, în scopul de a le crește performanța, însă maimuțele au început să rezolve puzzle-ul mai greu și să facă greșeli mai des decât înainte.
Un alt autor, care a plecat de la descoperirile lui H. F. Harlow, profesorul Edward Deci (1969), a efectuat un experiment, cu oameni de acestă dată, cărora le-a dat un puzzle sun formă de cub – Soma Cub – ce conținea 7 piese și care permitea construirea câtorva milioane de forme abstracte sau reale. Cercetătorul părăsea camera unde se aflau subiecții și îi observă din spatele unui geam oglindă. În prima zi subiecți au petrecut în medie 3-4 minute cu rozolvarea puzzle-lui părând a fi real interesați de joc. În ziua doi, unul din cele două grupuri este stimulat cu o sumă de bani pentru rezolvarea corectă a fiecărui puzzle, ceea ce crește media de interacține cu jocul la 5 minute, în tip ce grupul nerecompensat, se menține la 3-4 minute. În ziua a treia, nici unul din grupuri numai este plătit, fapt ce duce la schimbări dramatice în cazul grupului care primise bani cu o zi în urmă, atfel că numarul de minute petrecute în compania jocului scade la două, deci cu un minut mai puțin decât atunci când nu erau plătiți, în prima zi; în cazul grupului care nu a fost stimulat în nici una din zile, s-a înregistrat o creștere ușoară a timpului de interacține cu puzzle-ul. E. Deci a conchis că atunci când se folosește o motivație externă, cum ar fi bani, performanța crește pentru scurt timp, dar conduce spre diminuarea motivației intrinseci, pentru aceea activitate, transformând intenția de a face ceva de dragul acțiunii în a face acel lucru doar pentru un beneficiu.
Atunci când ne raportăm la ceea ce însemnă motivație nu trebuie să avem în vedere doar implicația ei cantitativă, așa cum se crede în general, și anume că: stimulând motivația o cu o anume recompensă putem induce comportamentul dorit. Dacă spre exemplu, sunt luate două grupuri și se măsoară motivația pentru învățare, și unul din grupuri reușește să memoreze mai multă informație decât celălat, nu însemnă ca este mai bun, pentru că a avut o cantitate mai are de motivație, iar celălalt grup, care a reușit să memoreze mai puțin, dar care a pus accent pe calitatea învățări, este mai slab în ceea ce privește performanța, ci din contră, comportamentul grupul doi este dezirabil pentru succes școlar sau profesional. Plecând de la acest aspect putem presupune că nu cantitatea de motivație contează cel mai mult pentru performanță, ci tipul motivației folosit de fiecare individ în parte, Deci le împarte în motivație autonomă și motivație de control.
Motivația autonomă presupune efectuarea unei sarcini din dorință, voință și inițiativă proprie, subiectul gândind despre ceea ce face în acel moment, ca fiind ceea ce își dorește să facă. De cealaltă parte motivația de control, se exercită atunci când subiectul se află sub presiunea de a face ceva cerut de către altă entitate, sub control extern; aici intră motivația care provine din recompense bănești, amenințări, presiune socială sau profesională, etc.
Autorul propune teoria autodeterminării, care are la bază trei trebuințe, fiind cei trei piloni pe care se sprijină motivația autonomă: primul pilon estetrebuința de compentență ce consolidează încrederea în sine, fiind poate cel mai important ingredient pentru menținerea și potențarea motivației intrinseci, de aceea este de dorit ca cei care umrăresc să dezvolte acest tip de motivație în ceilalți, să folosească tehnici care să scoată în evidență competența acestora, cum ar fi: oferirea de feedback constructiv, și/sau sarcini în acord cu potențialul acestor persoane. Această trebuință este similară cu motivația de competență, propusă ca teorie explicativă de către White(1959). Cu multi timp în urmă, renumintul psiholog William James, spunea cam același lucru: “Credința noastră în victorie la începutul unei activități dificile, este unicul lucru care ne garantează succesul”
Un al doilea pilon la fel de important pentru motivația auntonomă sau intrinsecă, este acela care vizează trebuința de apartenența a fiecăruia din noi, dorința de a avea colegi, prieteni, parteneri de afaceri sau de viață, ne oferă sentimentul că suntem importanți pentru ceilalți.
Cel de-al treilea pilon necesar promovării unei motivații intrinseci, este oferirea celor vizați posibilitatea de a alege, de a se simți independenți, numită de autor chiar trebuință de autonomie.
Oricare nesatisfacere a acestor trebuințe de bază influențează negativ starea indivizilor, și produce o scădere a motivației autonome. Dacă dorim reversul ar trebuii să ne axăm mai mult pe construirea unei relații cu persoana pe care dorim să o motivăm, și în loc să-i cerem să facă un lucru, sau să o motivăm extrinsec, ar trebuii să încercăm să aflăm care este perspectiva ei asupra acelui lucru, care este însemnătatea acelui lucru pentru ea, și numai astfel vom putea descoperii ce metoda putem folosi pentru a o motiva intrinsec, folosind spre exemplu: încurajări, laude și feedback pozitiv.
Teoria autodeterminări este o susținătoarea psihologiei pozitive, promovând afectul pozitiv, sănătatea mentală și autoactualizarea, concepte propuse de la autori precum C. Rogers și A Maslow, însă se pare că a avut parte și de critici, Craver și Scheier (2000) susțineau că “autointegrarea și coerența sinelui ar putea la fel de bine să fie rezultatul reducerii tensiunii ca motivație autonomă” și de asemeneacă trebuințele despre care vorbește Deci și Ryan“ar putea fi secundare față de unele motivații de apropiere și de evitare mai importante(asemănătoare cu BAS- sistemul de recompensă și BIS -Sistemul de inhibiție comportamentală)” din modelul lui Gray(1982).
Motivația autonomă sau cum mai este cunoscută în psihologie – motivația intrinsecă – pare a fi înnăscută, dacă ne gândim la curiozitatea și voința cu care copii mici explorează lumea înconjurătoare, dorința cu care vor să facă ceea ce văd la frații și surorile mai mari, sau chiar la părinți. Totodată are și o mare implicație în educație, acest tip de motivație conduce la o profunzime în învățare, la o învățare conceptuală, din care rezultă o înțelegere mai amplă a conținuturilor studiate, cu rezonanță pe termen lung. Motivația de control sau – motivația extrinsecă – poate fi eficentă pe termen scurt, însă costisitoare în ceea ce privește resursele psihice, fizice și materiale.
Concluzia mea este aceea că motivația intrinsecă promovată în mod ecologic, poate aduce beneficii directe și de durată atât persoanei motivate cât și celui care întreprinde aceasta acțiune, și mai mult decât atât, ar permite atingerea potențialului existent în fiecare din noi, ceea ce va determina succesul și reușita în viață.

Bibliografie:
Harlow H. F., Harlow M, Meyer D. R. (1950), Learning Motivated by a Manipulation Drive, Journal of Experimental Psychology vol. 40.
Deci E. L. (1971): Effects of Externally Mediated Rewards on Intrinsic Motivation, Journal of Personality and Social Psychology vol. 18
Deci E. L. (1972) Intrinsic Motivation, Extrinsic Reinforcement, and Inequity, Journal of Personality and Social Psychology vol. 22
Pink D. H. (2009) Drive- The surprinsing truth about what motivates us, Riverhead Books, New York
Matthews G., Deary I. J., Whiteman M. C. (2012) Psihologia Personalității – Trăsături, cauze, consecințe, Ed. Polirom, pp. 168-171

Simt că ceva îmi lipsește, dar nu știu ce



A fost odată un tânar care simțea că ceva din el lipsește, ca atunci când ai pierdut ceva, ai sentimenul că îți lipsește, dar nu știi ce!
simt ca ceva imi lipseste            Un prieten vesel mai tot timpul și care părea că nu ia viață prea în serios, l-a sfătuit să meargă la înțeleptul Enis. Acest întelept avea un dar deosebit cu ajutorul căruia putea citi în sufletul celor care îi calcau pragul.
Sătul de lipsa bucuriei din viața sa, tânarul și-a făcut curaj și l-a vizitat într-o zi frumoasă de vară pe întelept. Enis părea că îl așteptă, pentru că îndată ce-l văzu îi zâmbii cu niște ochi vii de copil, ce-l făcu aproape să uite de ce a venit, și care dădeau un aer ludic chipului îmbătrânit al acestui înțelept uitat de vreme.
Nu trecu mult timp, și batrânul înțelept îi ceru să se așeze și să-i povestească despre viața lui, spunându-i ca de fiecare dată când nu-și amintește ceva, sa dea jos un accesoriu sau un obiect de îmbracăminte pe care-l are asupra sa. Povestirile lui erau întrerupte scurt de întrebările înțeleptului ce faceau referire la copilaria lui, dar acesta parcă nici nu avusese asa ceva vreodata, parcă se născuse adult, și nu putea nici cum sa-și amintească cum era și ce făcea atunci.
Timpul curgea, iar eroul nostru era aproape gol, rămăsese în lenjerie intimă, în fața unui moșuleț care nu părea să mai aiba vreo orientare sexuala.     Gândurile despre situația penibilă și neașteptată în care se afla nu-i dăteau pace, însă dorința lui de a fii intreg, și înțelegerea făcută cu înteleptul Enis la început, îl ajuta să rămână calm și să mergă mai departe.simt ca ceva imi lipseste dar nu stiu ce
Era ciudat totuși, că de fiecare dată când renunța la un accesoriu, parcă devenea mult mai liber, mai prezent și mai conștient de sine.
Vazându-se doar în boxeri, fară nicio etichetă socială, fără nimic din ceea ce credea el că îl face CEL CARE ESTE, se simți vulnerabil dar și fericit în același timp, temător de ce urma să descopere despre sine, dar curios să o facă, și deși era gol la suprafață, se umpluse pe dinauntru, aflase ce-i lipsea, acea parte care-l întregea, era copilul interior pe care il uitase intr-o copilărie indepărtată.

Modele Fiziologice Ale Atentiei

Capacitatea, destul de limitată, de a procesa informațiile provenite din complexitatea colosală a stimulilor de mediu, ce ne bombardează în fiecare moment al stării noastre de vigilență, impune necesitatea existenței unui mecanism adaptativ de selecție și procesare a acestora. Acest mecanism, atât în mediul popular cât și în cel sțiintific este numit atenție.
Concept multidimenisional, ce a fost pus în discuție, la început, în filozofie, iar apoi preluat de către psihologie, și care a urmat o evoluție istorică frământată, oscilând de la onoarea de a fi considerată de către intorspecționiști: proces psihic central cu rol determinant în funcționarea celorlalte fenomene psihice;  sau de “nerv al întregului sistem psihologic”  de catre structuraliști (Titchener, 1908), până la ingnorarea ei de către behaviorișți, atenția continuă și astăzi să fie un subiect destul de complex în abordare, chiar și pentru cei mai buni psihologi.
O scurtă și concisă definiție regăsim în Dicționarul de psihologie (Roland Doron, Francoise Parot, (2006),) aceasta ne spune despre atenție că ” asigură o funcție de selecție: printre stimulii care se prezintă organismului, unii beneficiază de un tratament prioritar, care se traduce printr-o facilitare a percepției lor, de alegerea și de producerea unor răspunsuri adecvate, printr-o prelucrare mai elaborată sau prin accesul la conștiință. Alții sînt parțial sau total ignorați (F. Măcar, 2006, pp. 91).”
Specificul psihologic destul de greu de delimitat al atenție, a făcut ca unii psihologi să reducă sau să confunde acest concept cu alte fenomene psihice precum: “actul motor” (Ribot, 1889), “proces cognitiv și conativ” Al. Roşca (1977), R. Floru (1967) sau “aspectul selectiv al percepției, care constă în prepararea și orientarea individului spre perceperea unui stimul particular” Delay (1984). O abordare diferită, de ceea expusă anterior, a fost cea a psihologilor care au încercat decelarea unor elemente particularea ale atenției, aspect surprins foarte bine de catre psihologul Maurice Reuchlin (1988), însă regasit sub o formă sau alta în majoritatea definițiilor precedente ale atenției. Acesta sugerează doua modalităti prin care putem descoperii și definii atenția: prima ia în calcul reacția generală de alertă ce apare după separarea strictă a informațiilor vitale de cele care trebuiesc ignorate; cea de-a doua implică accesarea memoriei pentru tipare de reacție la stimuli asemnănători, sau când stimulii prezintă particularități necunoscute încă, construirea unui răspuns eficient în acord cu interesele individului pentru sine și față de organismul său.
Fără a încerca limitarea definirii atenției doar prin următoarele caracteristici, respectiv fenomenul de orientare selectivă și concentrare a energiei psihice într-o singura direcție, și fără a o confunda cu vigilența precum Piéron (1934), consemnând totuși ca prima stare o succede și este dependentă de cealaltă, voi încerca să expun cât mai clar doua dintre cele mai populare modele explicative ale atenției.

Modele Fiziologice ale atenției

Poate cea mai importantă figură ce a intervenit, prin cercetările sale, în explicarea mecanismelor atenției din punct de vedere fiziologic și neurologic, a fost I.P. Pavlov. Acesta, după ce în 1910 descoperă reflexului de orientare și componentele acestuia ce intervin, diferenţiat, în fiecare fază a atenției (somatotopice, vegetative, senzoriale. electroencefalografice), consideră o expilcație validă pentru modelului fiziologic al atenției, prin intermediul acestui reflex, cunoscut ca și reflexul “ce este?”.
Fazele inițiale culminează cu o manifestare în forță a componentelor motrice, care încetinesc mai apoi, pentru a face loc desfășurarii proceselor celorlalte componente. Dacă cele topice sunt greu de diferențiat la exteriorul organismului, fiind prezente și în lipsa reflexului de orientare, cele electroencefalografice sunt bine delimitate și ușor de evidențiat sub forma undelor bioelectrice.  Dovada este remarcată prin observarea frecvenței oscilațiilor înregistrate de EEG, acesta indică o valoare de 14-18 cicli pe secundă în starea de atenție, față de 8-13 cicli pe secundă în starea de veghe. Un stimul auditiv va face să crească frecvența înregistrată de EEG, imediat ce atenția involuntară a fost declanșată, însă odată cu mutarea atenției voluntare în altă parte, intensitatea semnulului scade până în jurul valorii stării de veghe, chiar dacă acțiunea stimulului auditiv este încă prezentă. Acest reflex de orientare intervine atât în notificarea prezenței și acțiunii unui stimul asupra organismului, cât și în descoperirea naturii acestuia.
Plecând de la analiza faptului că reflexul de orientare, necondiționat de altfel, produce o reacție difuză, slab concentrată în zona analizatorului excitat, un alt savant rus A.A. Uhtomski (1923), a propus așa numitul principiu al dominaței. Aceasta, adică  dominanța, însumează energia diferiţilor centri, inhibând în acelaşi timp reacţiile manifestate de aceștia într-o stare normală, fiind totodată atentă la semnalelor primite de la formațiunea reticulată(=sistemul de arousal); fenomen destul de des întâlnit la persoanele care reușesc să-și păstreze atenția concentrată pe o perioada destul de mare, indiferent de natura nefavorabilă a condițiilor mediul în care își desfășoară activitatea. Putem concluziona, deci, că dominanțaîndeplinește un extraordinar rol în cadrul atenției, acela de selecție, analizând mesajele primite de la toţi receptorii, inclusiv pe cele de la creier, și emițân mai departe mesaje facilitatoare sau inhibitoare. Din punct de vedere structural, formaţiunea reticulată este formată din doua sisteme morfofuncționale distincte: sistemul reticulat activator ascendent-SRAA, cu rol de declanșare și menținere a atenției chiar și după ce stimulare a încetat; și sistemul reticulat difuz de proiecţie – SRDP, ce permite comutarea și mobilitatea atenției, acționând doar pe perioada cât durează stimularea.
Psihologul român Golu (2000) susține că ideea dominantei este in esența sa corectă și confirmată de către cercetările experimentale moderne ce au la bază inregistrarile EEG si RMI (imagerie reomagnetica), însă totodată consideră nefondată abordarea modelului explicativ al atentiei, prin limitarea la această idee, spunând că: “se absolutizează rolul scoarței cerebrale și se neglijează aproape complet rolul formațiunilor subiacente.”

Având ca sursă de plecare mecanismele de mai sus, au fost elaborate mai multe teorii, printre care cele mai importante sunt:
1. Teoria activării, ce se focalizează pe explicarea faptului că menținerea și producerea stării de veghe este susținută de modul în care SRAA își exercită influența activatoare difuză asupra scoarței cerebrale, prin intermediul unor operații de filtrare și facilitare, desfășurate în prezența stimulări senzoriale simultate (vezi schema bloc alăturată).
Imagine preluată din Golu, M. (2007). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de mâine
În cadrul SRAA apar doua forme de activare: activarea de fond, ce își menține stabilitatea în interiorul circuitului reticulo-cortical-reticulat, și care corespunde stării de veghe și activare indusa sau provocată, care apare doar sub acțiunea unor stimuli noi, facilitând manifestarea atenției involuntare.
2. Teoria filtrului, emisă de catre D. E. Broadbent (1958), completează modelul de mai sus, stabilind că funcția principală a mecanismului enunțat anterior, este aceea a unui “filtru” ghidat după “leagea totul sau nimic”. Locul de amplasare a acestui filtru, a stârnit polemici, astfel că unii autori au suținut că acesta se localizează la nivel central (A. Deutsch şi O. Deutsch, 1982), pe când alții considerau că filtrarea se execută cât mai aproape de intare, evitându-se astfel interferențele ulterioare și consumul energetic nejustificat Barlow (1960). De asemenea și funcția filtrului a dat naștere unor controverse, Neisser susținea că rolul acestui este de tonifiere şi potenţare a semnalelor relevante, amplificând totodată efectul lor psihologic; Broadbent, pe de altă parte, considera filtrul ca având o acțiune de blocare a informațiile nerelevante; fapt contrazis mai târziu de către Treisman, prin atribuirea filtrului unui rol de protector al creierului, ce se manifestă, nu prin inhibarea semnalelor, ci prin diminuarea intensității acestora.
Încercarea neurofiziologică de explicare a atenție este suficentă pentru a clarifica doar o parte componentă a acesteia, respectiv, producerea și menținerea atenției involuntare, însă insuficientă pentru deslușirea atenției voluntare.

Modelele neurochimice ale atenției
Sunținute de peste 600 de descoperii privind implicarea mediatorilor și neurotransmițătorilor în procesul de funcționare al SNC, acestea urmăresc modificările profunde ce se petrec la nivelul cortexului. Bazându-se pe fenomenul activării selective și variate, ce se manifestă diferit la fiecare individ, M. Zuckerman (1983), propune doua categorii de comportamente condiţionate de nivelul activării cerebrale și de către nivelul catecolaminelor din sistemul limbic: căutătorii de senzaţii” (sensation seeking) și „evitatorii de senzaţiilor” (sensation avoidance). Cercetătorii D.E. Remond (1985) şi C.J. Fowler (1986) au demonstrat că există un raport inversproporțional între nivelul monoaminooxidei (MAO) şi al endorfinei care afectează imiplicit starea de vigilenţă şi atenţie; astfel că un nivel scăzut al MAO permite o creștere a catecolaminelor în sistemul limbic, ceea ce produce o stare de hiper-atenție, cum este cea obținută prin intermediul cafeinei.

Modele psihologice ale atenţiei și concluzii
Pe baza completării aduse modelului filtrului de către psihologia cognitivă, apar trei modele cognitive al atenției:
  1.    primul aduce în discuție paradigma ascultării dihotomice ce consideră existența unor operatori de selecție speciali, ce asigură centrarea, transferarea, concentrarea și mobilitatea atenției;
  2.    al doilea ia în calcul stilul de analizarea a informației, urmând doua căi: cale automată, neselectivă față de semnalele receptate, sau calea selectiv-orientată, centrată pe preluarea semnalelor relevante;
  3.    ultimul, susținut de Ribaupierre(1983) și Pascual-Leone(1984), propune ipoteza operatorilor constructivi, ce este axată pe secvențialitatea procesării informației, atenția intervenind în cazul fiecarei secvențe, in mod punctual sau integrat.
Un factor extrem de important în susținerea atenției, este motivația, pe baza căreia au fost alcătuite modelele motivaționale ce au ca puncte de plecare teoria psihanalitica a inconştientului dar și pe cea behavioristă a întăriri. Atfel că atenția voluntară apare atunci când stimulii motivaționali (curiozitate, interes, experiență, afectivitate) și caracteristicile obiective ale acestora au o valoare prosexigenă. Scaderea motivației apărută în cazul unei depresii profunde, este însoțită de obturarea atenției și scăderea interesului față de dinamismul mediului exterior, pe când alternarea succesivă a stărilor de motivație duce la manifestarea plină de vigoare a atenției.
Chiar dacă modelele cognitive par credibile sunt greu de verificat în mod empric așa cum sa întâmplat în cazul expunerilor fiziologice, neurochimice sau motivaționale.
Fără a putea considera un model explicativ mai valoros decât altul, putem conchide că explicațiile și modul de reprezentare a fiecărei abordări, completează înțelegerea noastră actuală asupra termenului destul de complex, numit atenție.

Bibliografie:
Zlate, M. (2006). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Universitară;
Golu, M. (2000). Fundamentele psihologiei, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de mâine;
Lungu, N. (2007). Psihologie experimentalăBucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine
Roland Doron, Francoise Parot, (2006), Dictionar de psihologie, Editura Humanitas,

Atentia Voluntara si Involuntara


Studii efectuate asupra conștiintei umane de catre Benjamin Libet, cercetător în cadrul departamentului de psihologie al Universității California din San Francisco, au arată că deciziile în general sunt luate la nivel inconștient, și puse în aplicare, după aproximativ 300-500 de milisecunde, la nivel conștient. Acest fapt m-a condus cu gândul la ideea că cei 100000 biți de informație ce inundă în fiecare moment anlizatorii corpului nostru, nu sunt filtrați pentru separare, în sensul că doar o parte destul de infimă, 25-50 biti, sunt prelucrați pentru a da nștere arcului reflex, ci aproape toată cantitatea de informație ajunge să fie folosită, chiar dacă mare sa majoritate la nivel subconstient-inconștient.
Consider atenția involuntară ca fiind aceeași cu starea de vigilență, pentru că deși volumul informațiilor provenite prin intermediul receptorilor exteroceptivi, interoceptivi și proprioceptivi este variabil, starea noastra conștientă este o stare de expectație continuă impusă de interacțiunea permanentă cu mediul.
Totodată atenția involuntară o precede pe cea voluntară, însă nu o înlocuieste; prima fiind subordonată modulului subconștient-inconștient, pe când cea de a doua conștientului, astfel că deși putem alege să ne focalizăm pe un anumit subiect ce are o valoare prosexigenă, nu ne putem izola complet de mediu, care va continua să  transfere informație catre nivelurile subconștient și inconștient.
Dacă, spre exemplu, ne aflăm în metrou stând în picioare, și citim o carte intersantă, dar nu foarte captivantă, pentru a ne face să intram în starea de atenție postvoluntară, iar metroul se apropie de următoarea stație, începând să frâneze ușor, acest lucru va produce un ușor dezechilibru corpului, stimulându-l să se adapteze situațiilor noi create de mediu în acel moment, însă nu va suspenda atenția voluntară pentru a executa aceste procese adaptative, dar nici nu va permite plăcerii oferite prin intermediul acesteia să continue, dacă modul subconștient-inconștient consideră necesară intervenția ca urmare a apariției unei situație ce poate amenința integritate corpului.
În concluzie, atenția este prezentă activ în toate procesele ce implică atât factorii cognitivi cât și cei non-cognitivi, având un rol determinant în adaptarea psihicului ce interacțiunează constant cu mediul exterior și interior, și care pe baza selectării consțiente, subconștiente și chiar inconștiente a informaților cu caracter prosexigen sau vital, permite menținerea sau la îmbunătățirea vieții individului.

HRANA – adaptări biologice




HRANA – adaptări biologice

Erbivorele (animale care pasc: bizonii, iepurii, caii, oile, caprele, cerbii, girafele) sunt înzestrate de natură pentru o hrănire exclusiv cu frunze şi iarbă. Granivorele (pasările) prosperă datorită seminţelor diverselor plante. Carnivorele (pisicile, leii, tigrii, lupii) se hrănesc cu carne crudă, dar nici ele nu pot prospera cu o dietă bazată exclusiv pe carne. Frugivorele (maimuţele) cresc
bine hrănindu-se cu fructe, vegetale suculente asemănătoare fructelor, rădăcini, muguri, nuci şi seminţe. Omnivorele (porcii mistreţi, urşii, ratonii) prosperă hrănindu-se cu aproape toate tipurile de hrană crudă. Insectivorele (amfibienii) se hrănesc cu insecte. Aceste tipuri de hrană, la care s-au adaptat din punct de vedere biologic speciile, sunt cele considerate ca derivând din suma totală a moştenirii lor biologice în milioane de ani de evoluţie. Să dăm câteva exemple: Ursul koala din Australia este adaptat să mănânce o anumită varietate de frunze (de eucalipt) şi nu bea apă.
Gâtul lung îi permite girafei să se hrănească cu frunzişul copacilor. Ghearele şi colţii îi permit tigrului să ucidă şi să sfâşie prada. Vederea excelentă şi ghearele puternice îl fac pe vultur un prădător de temut pentru vânatul de la sol. Carnivorele s-au adaptat să mănânce alte animale. Non-carnivorele s-au adaptat să mănânce hrană vegetală. Mai mult decât orice, hrana determină trăsăturile şi caracteristicile creaturilor respective.
Oamenii nu sunt o excepţie
Este o premisă de bază a naturii ca oamenii, la fel ca şi celelalte creaturi, să aibă toate condiţiile şi produsele necesare pentru a-şi susţine viaţa şi sănătatea. Speciile din natură îşi restricţionează instinctiv hrana la o varietate limitată, la care sunt adaptate în mod specific. Ar trebui să tragem concluzia că şi oamenii ar avea tendinţa să se hrănească doar cu acele alimente faţă de care sunt adaptaţi din punct de vedere fiziologic, pentru a trăi în parametri optimi. Specia umană ar trebui să fie studiată ca membră ai întregii comunităţi biologice a Terrei şi să fie comparată din punct de vedere anatomic şi fiziologic cu alte specii, pentru a ne lămuri asupra adevăratelor ei cerinţe alimentare. Când analizăm caracterul anatomiei şi fiziologiei umane în legătură cu dieta noastră naturală, trebuie să o facem în contextul natural, şi nu în mediul artificial al vieţii moderne. Astfel, hrana noastră naturală ar trebui să fie în concordanţă cu înzestrările noastre fiziologice, şi nu cea pentru care am dobândit gust sau convingeri.
Determinarea hranei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă
Tradiţia şi popularitatea sunt modurile cele mai nefericite pentru a determina o dietă adecvată. Schimbările în mediul nostru înconjurător nu ne modifică şi adaptările biologice, structura interna, sau nevoile naturale, pentru a instaura starea optimă. De-a lungul anilor, adaptările biologice au fost determinate de stres şi de necesităţi. Ele se dezvoltă lent, necesitând perioade de timp extrem de lungi pentru a se stabiliza. Mediul nostru puternic industrializat iniţiază mai degrabă adaptări sau ajustări sociale, decât schimbări fiziologice sau anatomice. Trăind conform adaptărilor noastre naturale, putem face faţă stresului vieţii moderne mult mai bine decât dacă nu le respectăm. Atunci când decidem care alimente sunt mai bune, singura autoritate pe care ar trebui să ne bazăm este corpul nostru. Anatomia şi fiziologia noastră sunt cele care decretează dacă hrana este acceptabilă sau nu. Determinarea dietei noastre naturale nu este o chestiune de credinţă: bazele dietei umane trebuie puse pe date ştiinţifice referitoare la caracteristicile noastre biologice, biochimice, anatomice şi fiziologice.
Sănătate versus profit: un conflict major de interese
Suntem lăsaţi să credem că boala are o cauză misterioasă, sau că se afla dincolo de controlul nostru, fiind determinată genetic. Cei mai mulţi oameni sunt dornici de scuzele care evită datele ştiinţifice referitoare la dietă şi la cauza bolilor. Acest lucru le permite să mănânce inconştient, după cum le convine, alimente „gustoase” şi extrem de periculoase pentru sănătate.
În SUA, industria care produce hrană de tip junk-food finanţează şi favorizează cele mai multe cercetări din instituţii şi universităţi. În ultimele decenii, cei mai mari sponsori de la Harvard pentru cercetări legate de nutriţie au provenit din industria cărnii, zahărului şi produselor lactate: Institutul American pentru Carne, Coca Cola, Asociaţia Producătorilor de Trestie de Zahăr din Florida, Frito-Lay, Hershey Foods, McDonald’s, Consiliul Naţional al Produselor Lactate, Consiliul Naţional al Cărnii, Oscar Mayer, General Mills, General Foods, Pillsbury, Fundaţia pentru Studiul Zahărului, Asociaţia Naţională a Producătorilor de Dulciuri, Fundaţia Tuna. Societatea Americană de Nutriţie Clinică este sponsorizată de Coca Cola, NutraSweet, Nabisco, Borden şi de nenumărate companii farmaceutice. Nu avem aici un conflict de interese? Giganţii industriei controlează recomandările privind hrana în SUA! Ei au folosit, timp de zeci de ani, false dogme referitoare la nutriţie, pentru a-şi promova produsele. Şcoala şi reclamele ne învaţă că produsele lactate şi carnea sunt vitale. Acesta este rezultatul miliardelor de dolari cheltuiţi pentru influenţarea opiniei publice. Marile industrii sunt conduse de interesele financiare, nu de ştiinţă. Lobby-ul lor puternic exercită o imensă putere economică. Membrii aleşi sau numiţi ai guvernului, stimulaţi de politic, dau recomandări nutriţionale în dezacord cu cercetările ştiinţifice privind nutriţia. Aceasta fiind o stare generalizată, nu vă aşteptaţi vreodată să primiţi sfaturi utile prin mass-media. Deşi ultimul studiu al hranei elaborat de USDA (United States Department of Agriculture) nu mai pune accentul pe carne, pui şi alimentele bogate în grăsimi, publicarea lui a fost amânată 5 ani, timp în care au fost negociate poziţii mai puternice pentru aceste produse.
Etichetarea eronată şi înşelătoare a hranei şi menţinerea DZR-urilor la nivel scăzut
Într-un recent sondaj de opinie la nivel naţional, doar 6% dintre cei intervievaţi mâncaseră în ziua anterioară 1-3 porţii de hrană vegetală şi 2 porţii de fructe. Chiar dacă publicul urmase recomandările USDA din noul studiu al hranei, dieta lor era încă inadecvată în ceea ce priveşte nevoia de produse proaspete pentru protecţia faţă de antioxidanţi. Noile îndrumări sunt tot prea ridicate în proteine şi grăsimi şi prea joase în nutrienţi bazaţi pe plante şi fibre. De exemplu, într- o dietă axată pe produse proaspete, trebuie să se consume zilnic 1500 mg de vitamina C şi bioflavonoidele adiţionale. Oficial, DRZ – Doza Zilnică Recomandată de vitamina C este de 60 mg (ridicol de joasă) la fel ca şi majoritatea nutrienţilor pe bază de plante.
DZR-urile sunt menţinute joase, astfel încât alimentele procesate să nu apară ca fiind deficiente, cum sunt de fapt. Majoritatea informaţiilor nutriţionale comerciale şi a etichetelor de pe alimente sunt de asemenea eronate şi de-a dreptul înşelătoare. Producătorii de hrană procesată şi de fast- food folosesc greutatea şi mărimea unei porţii pentru a calcula informaţia, prezentând minciuni cumpărătorilor. Adevărul este atât de distorsionat, cum nici nu vă imaginaţi. De exemplu, are laptele integral 4% grăsime? Calculaţi: laptele conţine 4 g grăsime la 100 g. Dar fiecare 100 g conţine 70 calorii. Laptele are 9 calorii pe fiecare gram de grăsime, astfel laptele integral conţine 50% din calorii provenind din grăsime. Chiar şi produsele lactate light au multe grăsimi. Manipulând datele despre nutriţie în ceea ce priveşte greutatea, se acoperă nivelul de conţinut în grăsimi. Industria alimentelor din carne şi fast-food joacă acelaşi joc. În burgerul fără grăsime de la McDonalds, 45% din calorii provin din grăsime.
În ciuda acestor dezinformări, acum ajung la public adevăruri directe despre nutriţie, deoarece mulţi oameni caută răspunsuri referitoare la bolile lor. Faptul rămâne: dacă hrana animala este centrul dietei voastre, este imposibil să trăiţi în concordanţă cu copleşitoarele dovezi ştiinţifice referitoare la adevărata sănătate umană. Companiile întăresc erorile de alimentaţie pe care oamenii preferă să le facă şi conving publicul că nu contează ce mănâncă. Orice hrană procesată, denaturată, fragmentată, chimizată va asigura necesităţile corpului, atâta timp cât înghiţim în plus vitamine, minerale, antiacizi, remedii pentru dureri de cap şi alergii şi alte pastile, ca urmare a hranei denaturate ingerate. Mesajul transmis publicului este: e bine să continuaţi dieta prezentă, atâta timp cât luaţi suplimente şi produse farmaceutice. Şi aşa, toţi prosperă pe seama bolilor celor inconştienţi. Da, boala voastră este o afacere pentru alţii, fie că sunteţi conştienţi sau nu de aceasta. Minciuna este atrăgătoare, deoarece e ceea ce doriţi să credeţi. Totuşi, mai degrabă decât deficienţele de nutriţie, marea majoritate a bolilor din SUA sunt rezultatul excesului de hrană biologic nepotrivită. Americanii au deficienţe în anumiţi nutrienţi, dar nu din cauza lipsei de hrană naturală integrală. Deficienţele sunt cauzate de consumul unor alimente devitalizate, supra- procesate, noi nefiind proiectaţi pentru acest tip de hrană. Antagoniştii nutriţionali fură din rezervele vitale de nutrienţi din corp şi contribuie la instalarea bolilor.
Nutriţia ştiinţifică versus nutriţia comercială
Prima întrebare care se pune pentru o abordare mai degrabă ştiinţifica decât economică faţă de nutriţia umană: care este natura biologică a corpului uman? Care este hrana noastră naturală? Suntem cu adevărat carnivori, care îşi asigură nutrienţii necesari nu numai din carne crudă ci şi din sânge, oase, cartilagii, măruntaie provenite din vânat proaspăt? Suntem cu adevărat erbivori, care se hrănesc cu verdeţuri, ierburi, cereale neprelucrate, rădăcinoase etc., aşa cum fac caii, vacile şi oile? Suntem granivori precum pasările, care se hrănesc în principal cu seminţe de ierburi şi grăunţe? Suntem în mod natural omnivori, care se hrănesc sănătos, indiferent de hrana consumată? Suntem frugivori, care se pot hrăni doar cu banane, struguri, portocale, pepeni şi mere la fiecare masa? Sistemul digestiv şi fiziologia noastră ne determină dieta optimă. Înţelegând procesul fiziologic care însoţeşte digestia şi absorbţia hranei, se pot determina obiceiurile alimentare potrivite. Principalele procese fizice ale digestiei sunt aceleaşi pentru toate fiinţele umane, indiferent de rasă, cultură şi localizare geografică. Aceste procese ar trebui studiate în relaţie cu sănătatea umană, pentru a dezvolta o ştiinţă precisă a nevoilor noastre adevărate, referitoare la nutriţie. Există o abundenţă de informaţii referitoare la fiziologia digestiei şi a absorbţiei hranei. Din păcate, oricât de modernă ar fi ştiinţa nutriţiei, aceasta depinde prea des de experimentele pe şoareci şi pe deficienţe induse artificial, în încercările de a determina nevoile umane de hrană. O abordare mai înţeleaptă pentru a determina cu adevărat natura dietei noaste este aceea de a studia anatomia şi fiziologia umană. Astfel, s-ar putea deduce caracteristicile hranei noastre potrivite, în concordanţă cu natura şi alcătuirea anatomică a speciei umane. Această abordare nu ar depinde de experimente născocite, aplicate pe animale şi nici nu ar fi părtinită de interesele comerciale ale producătorilor de carne, lactate, cereale şi junk-food, care dictează de decenii dieta noastră). Motivul acestei investigaţii nu ar fi profitul, ci sănătatea. Capacităţile fiziologice umane şi predispoziţiile noastre biologice sunt baza corectă de la care ar trebui să se pornească în determinarea adevăratelor cerinţe ale dietei umane.
Gătit versus hrană crudă: care este diferenţa?
Nutriţioniştii de astăzi sunt subordonaţi conceptelor celor patru grupe alimentare de bază şi piramidei alimentare, aşa cum au fost perpetuate de marea industrie din această ţară. Conform acestora, oamenii nu au o dietă fixă, ca alte animale şi sunt creaturi omnivore, care se pot hrăni cu mâncăruri gătite la aproape fiecare masă, pentru a-şi satisface cerinţele nutriţionale. Cu toate acestea, cele 80 de milioane de specii de pe acest Pământ se hrănesc exclusiv cu alimente nepreparate termic. Doar oamenii le gătesc. Gătirea implică foc. Focul arde şi distruge ţesuturile vii, inclusiv nutrienţii, transformându-i în substanţe toxice. Nu este o coincidenţă că atacul de cord şi cel cerebral, cancerul, diabetul şi bolile cronice omoară oamenii cam la jumătatea potenţialului duratei lor de viaţă. În medie, speciile din natură trăiesc de 7 ori peste vârsta lor matură. Oamenii se maturizează la 20 de ani. Făcând calculele, durata de viaţă pentru oamenii cu o sănătate robustă ar trebui să fie de 100-140 de ani, dacă am trăi în fiecare zi conform legilor naturale de sănătate. Stilul de viaţă letargic şi caloriile goale, mult prea toxice, ale hranei la care nu suntem adaptaţi biologic ne ucid la jumătatea vieţii. Distrugerea enzimelor face din mâncare doar o materie fără calitate, străina corpului şi greu de digerat. De aici vine şi dorinţa omului de a mânca mai mult pentru a se sătura.
Prin supunerea la temperaturi înalte, începând din primele 3 minute, în alimente au loc următoarele transformări chimice:
  •   100% din enzime sunt distruse
  •   funcţia fibrelor naturale este anulată
  •   carbohidraţii se caramelizează
  •   clorofila se degenerează
  •   30-50% din vitamine şi minerale sunt distruse
  •   pesticidele din vegetale sunt restructurate în componente şi mai toxice
  •   grăsimea este deformată, generând substanţe care ulterior duc la dezvoltarea de tumori şicancer; acestea sunt acroleina şi benzpirenul – cel mai puternic agent cancerigen existent
  •   mâncarea digerată, ajungând în sânge, transportă mineralele anorganice prin sistem,stabilindu-se în artere, vene, încheieturi şi organele interne, ducând la pierderea flexibilităţii acestora şi îmbătrânirea prematurăSuntem în mod natural mâncători de carne sau vegetarieni?
    Unii „nutriţionişti” afirmă că avem trăsături clare de carnivori şi numesc „colţi” dinţii noştri incisivi, pentru a-şi susţine poziţia. Dar, dacă priviţi diversele specii din regnul animal, fiecare are dinţii ideali pentru a mastica un anume tip de hrană. Erbivorele au 24 de molari, 8 incisivi zimţaţi pe maxilarul inferior şi un cer al gurii aspru. Maxilarul se mişcă vertical, lateral, faţă/spate, permiţându-le să rupă şi să mărunţească iarba. Omnivorele au caninii ca nişte colţi ce le permit să sape după rădăcini. Frugivorele, precum cimpanzeii, au 32 de dinţi: 16 pe fiecare maxilar, incluzând 4 incisivi, 2 canini, 4 premolari şi 6 molari. Aceşti dinţi sunt adaptaţi pentru a sparge nuci iar articulaţia uniformă a dinţilor le permite să zdrobească şi să
    mestece fructe. Carnivorele (de ex. felinele), au canini bine dezvoltaţi, lungi, ascuţiţi, cilindrici şi separaţi de ceilalţi dinţi. Colţii şi caninii ascuţiţi care penetrează, omoară, şi sfâşie carnea, sunt o trăsătură a tuturor carnivorelor adevărate (cu excepţia păsărilor de pradă). Maxilarele puternice ale carnivorelor se mişcă numai pe verticală şi sunt ideale pentru sfâşierea cărnii, care este înghiţită aproape nemestecată şi apoi digerată de sucurile lor gastrice, extrem de acide.
    Dinţii umani nu sunt creaţi pentru a sfâşia carnea, ca dinţii leilor,
    lupilor sau câinilor, ci se apropie mai degrabă de cei ai
    animalelor care se hrănesc cu fructe. Dinţii umani corespund
    aproape identic cu cei ai cimpanzeilor şi ai altor frugivore. La
    om, absenţa totală a spaţiilor dintre dinţi caracterizează arhetipul
    nostru frugivor. Caninii omului sunt scurţi, solizi şi uşor
    triunghiulari. Sunt mai puţin pronunţaţi şi dezvoltaţi decât cei ai
    urangutanilor, care rareori omoară şi mănâncă carne crudă în
    mediul lor natural. Caninii umani nu seamănă defel cu caninii lungi, rotunzi şi ascuţiţi ai carnivorelor adevărate. Dinţii omului nu sunt curbaţi şi ascuţiţi ca ai lupilor sau tigrilor şi nici largi şi plaţi ca ai speciilor care mănâncă iarbă şi grăunţe. De fapt, dinţii omului sunt ca cei ai maimuţelor care se hrănesc cu fructe, iar gura este potrivită pentru fructe şi legume suculente. Ar fi extrem de dificil, dacă nu chiar imposibil pentru oameni, să mănânce carne crudă fără ajutorul cuţitului. A denumi incisivii umani colţi este, evident, o exagerare. De altfel, cercetătorii susţin că oamenii au putut să mănânce carne numai după ce au avut unelte şi au controlat focul. Vânătoarea de asemenea nu era posibilă decât cu ajutorul uneltelor. Însă primele unelte au apărut de-abia acum 2 milioane de ani, iar focul nu a fost folosit decât acum 800 000 de ani. De fapt, unii arheologi şi paleontologi cred ca am deţinut o metodă modernă, sistematică de vânătoare de- abia în urmă cu 60 000 de ani.
Anatomie comparată
Carnivorele sunt dotate din naştere cu echipamentul anatomic necesar în detectarea, capturarea, uciderea şi sfâşierea prăzii. Câinii au maxilare puternice care creează răni adânci. Oamenii nu au gheare ascuţite pentru a rupe, nici colţi ascuţiţi pentru a sfâşia, nici ochii şi nici simţul olfactiv bine dezvoltate pentru vânătoare. Corpul uman nu este creat pentru a alerga suficient de repede după pradă. Oamenii nu pot apuca animalele în gură, cum fac câinii, coioţii, lupii, şacalii, leii, tigrii sau pisicile. Noi doar putem crea răni cu mâinile, prin forţa brută.
Totuşi, oamenii au membre şi degete minunate pentru a urca, a se întinde şi a apuca. Capacitatea noastră naturală de a culege este foarte asemănătoare cu cea a cimpanzeilor. Animalele fructivore din ordinul primatelor au de asemenea încheieturi mobile la umeri, coate şi mâini, ce permit mişcarea liberă în toate direcţiile. Frugivorele au mâini sensibile, care se pliază uşor, cu degetul mare opozabil, cu unghiile plate, toate acestea fiind perfecte pentru a aduna fructe. Referitor la membrii altor specii, erbivorele au copite, care le permit să meargă uşor pe pajiştile cu iarbă, iar carnivorele au gheare ascuţite, pentru a ataca violent prada. Animalele care trăiesc în copaci şi cele care culeg fructe au o vedere binoculară stereoscopică, ceea ce face vederea suficient de precisă pentru a observa hrana.
O altă comparaţie anatomică între specii se referă la structura pielii. Toate animale vegetariene au glande sudoripare din abundenţă. La carnivore, acestea sunt atrofiate şi inactive. Ele nu transpiră abundent, pentru a preveni o pierdere masivă de fluide, care ar determina o precipitare concentrată de deşeuri de nitrogeni (din cauza consumului de carne crudă). Aceasta explică de ce persoanele care consumă carne suferă de căldură, în timp ce vegetarienii nu.
Fiziologia comparată a digestiei
Lungimea canalelor alimentare diferă mult, în funcţie de specie şi hrană. Lungimea intestinului unui carnivor este de 3-6 ori lungimea corpului. Carnivorele au nevoie de un intestin scurt, fără striaţii, care acţionează rapid, deoarece carnea crudă devine repede toxică şi nu poate fi reţinută mult timp în intestin fără să ducă la putrefacţia otrăvitoare pentru corp. Intestinul erbivorelor e plin de încreţituri, pentru a crea o suprafaţă mare, şi are de 30 de ori lungimea corpului. Iarba şi plantele sunt brute şi pline de fibre, necesitând o digestie mai lungă pentru descompunerea celulozei. În general, lungimea intestinului omnivorelor reprezintă de 6 ori lungimea trunchiului. Intestinul frugivorelor, inclusiv al oamenilor, este încreţit şi are de 12 ori lungimea corpului. Tractul digestiv uman este de cca 4 ori mai lung decât cel al carnivorelor. Intestinul carnivorelor este scurt şi fără striaţii, pentru a descompune rapid hrana şi a o scoate din sistem înainte să putrezească. Intestinul omului este încreţit, în scopul de a reţine hrana până când toţi nutrienţii au fost extraşi, ceea ce constituie în acelaşi timp anatomia cea mai dezavantajoasă pentru digerarea şi procesarea alimentelor din carne. Intestinul lung al omului nu poate procesa rapid hrana săracă în fibre (carnea şi produsele lactate). În consecinţă, hrana de origine animală reduce capacitatea musculaturii intestinului de a efectua mişcări peristaltice (de contracţie şi relaxare) care să permită înaintarea şi eliminarea conţinutului său, astfel încât apare inevitabil putrefacţia (care se manifestă extern prin flatulenţă şi scaune urât mirositoare). Toate acestea duc la eliberarea în corp a unor produşi toxici. În urma unei diete axate preponderent pe carne, se pot instala constipaţia şi cancerul de colon, boli frecvente la marii consumatori de carne, ambele fiind rare sau inexistente atunci când hrana este bogată în fibre şi axată pe fructe şi legume.

Sursa: de Art Baker, autorul cărţii Găteşte mai puţin, simte-te mai bine!